sâmbătă, mai 11, 2024

Tânăr împușcat într-un parc din zona Favoriten!

Must Read

Potrivit mai multor surse media, mai multe focuri de armă au fost trase luni seara într-un parc din Vienna-Favoriten, iar un tânăr de 26 de ani a fost împușcat de mai multe ori de un atacator necunoscut. Polițiștii caută martori la incident.

Rănit la coapsă, braț și fese!

Din motive necunoscute încă, un tânăr de 26 de ani a fost împușcat de mai multe ori cu un pistol de un bărbat necunoscut, luni, 20 iunie, în jurul orei 21.30, într-un parc public din zona Raxstrasse din Viena-Favoriten. Tânărul a fost rănit de gloanțe la una dintre coapse, una un braț și fese.

Se cunosc doar câteva detalii despre cele întâmplate: „Martorii spun că atacatorul a așteptat acolo și apoi l-ar fi împușcat pe tânărul de 26 de ani!”- a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției, Barbara Gass.

Motivul atacului nu e cunoscut încă!

Polițiștii au confiscat mai multe tuburi de cartușe, dar trăgatorul a reușit să scape. Poliția a fost alertată în jurul orei 21.30 și s-au deplasat cu un numeros contingent la locul incidentului de pe Raxstraße

După împușcături, trăgătorul a fugit. Persoana vătămată a fost transportată la spital cu o ambulanță, nefiindu-i pusă viața în pericol. Oficialii alertați au reușit să identifice mai mulți martori, la fața locului. Aceștia au fost audiați în cursul zilei de marți, 21 iunie. Oficiul de Stat al Poliției Criminale din Viena a preluat ancheta. Martorii care pot oferi informații despre incident sunt rugați să contacteze Biroul Teritorial de Criminalitate  – Landeskriminalamt  (LKA) Viena. Informațiile – confidențiale și anonime, dacă doriți – sunt acceptate în orice moment, la numărul de telefon 01-31310-33800.

admin

Latest News

BYD în Germania – Șefii auto din Germania tremură în fața acestui manager chinez

Compania multinațională chineză BYD, cunoscută anterior în Germania doar ca producător de mașini electrice, se confruntă cu dificultăți neprevăzute...

More Articles Like This