sâmbătă, aprilie 27, 2024

Inima ortodoxiei bate la Iași. ”Vino și vezi!”

Must Read

Anul acesta pelerinajul creștin de la racla Sfintei Cuvioase Parascheva a fost cel mai mare din istoria României. Au participat numeroși pelerini creștini din toate colțurile țării. După unele surse, circa 400 de mii de pelerini au trecut și s-au rugat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din fața catedralei mitropolitane din Iași. În total, cu toți credincioșii participanți la coada spre raclă, și cu cei de la Sfinta Liturghie au fost prezenți la Iași aproximativ 500 de mii de credincioși creștin-ortodocși și nu numai. Și anul acesta, al cincelea, am participat și eu la pelerinaj și pot spune că niciodată de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva nu am văzut atâta mulțime de oameni credincioși la un loc. De aceea, media de așteptare la rând pentru a ajunge la raclă a fost între 20 și 24 de ore. S-a început de la stâlpul cu numărul 110 rândul de oameni la coadă. Nimeni nu a crezut că de la stâlpul 110 până la racla cu moaștele sfințite aștepți și înaintezi încet peste 20 de ore. Și totuși, oamenii au avut răbdare să stea în picioare peste 20 de ore, noaptea pe frig și ziua, ca niciodată, pe arșiță. Puterea de a sta în picioare atâtea ore o înțelegi doar dacă mergi să stai la rând între pelerini spre sfintele moaște. Este ca în Evanghelie, dacă nu crezi: ”- Du-te și vezi!” Nu poți să înțelegi pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva dacă nu mergi la hram și stai la rând să ajungi la raclă. Bucuria comuniunii și așteptării, precum și râvna religioasă a celor prezenți, îți dă putere să mergi 24 de ore de la stâlpul 110 până la stâlpul 1 și apoi să te închini cu emoție și bucurie de nedescris la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, care ne primește pe toți, mai mult sau mai puțini păcătoși. Doar dacă faci acest pelerinaj măcar o dată în viață poți înțelege cu adevărat minunea de la Iași, care prin acest pelerinaj a devenit capitala ortodoxiei. Cum să nu ai putere să stai și să continui să mergi spre raclă, când vezi bătrâne de 80 de ani stând în picioare peste 20 de ore și rugându-se la rând spre raclă. Credința acestor ”babe” stă la baza salvării României din haosul necredinței și al corupției morale. Anul acesta, ca niciodată, am văzut atât de mulți tineri așteptând la rând. Au fost la rând spre raclă zeci de mii de tineri elevi, studenți, muncitori, precum și cupluri tinere cu copii mici, așteptând în rgăciune peste 20 de ore să le vină rândul să se roage și să atingă sfintele moaște. Ei sunt semințele curate care vor înflori România.

Țara noastră mai are o speranță și viitor când vezi atât de mulți tineri care se roagă cu râvnă și fac acest efort de credință pentru familiile lor și neamul creștinesc și românesc. Este îmbărbătoare și mântuitoare râvna pelerinilor. Fiecare, care vine în pelerinaj la Iași, are povestea lui și acolo la coadă în peste 20 de ore afli poveștile adevărate ale României, despre realitatea nefardată a țării noastre. Sunt oameni cu credință mare, dar și cu probleme, de familie, de viață, de serviciu, de sănătate, de tot ce este omenesc. Lumea se roagă pentru familie, pentru copii, pentru sănătate, pentru un examen important, pentru pace și înțelegere și, nu în ultimul rând, pentru țară. Nu sunt cuvinte mari, ci sunt realitățile unei Românii profunde, care nu apare la știrile și televiziunile mainstream. Este o Românie creștină care trece peste ideologii și politici teziste impuse de politicieni corupți, la presiuni externe. România aceasta ”subterană” izvorâtă parcă dintr-un roman dostoievskian este filonul rezistenței creștine și naționale a românilor în fața tuturor încercărilor și ideologiilor impuse. La Iași este vorba despre România eternă, în sens noician și blagian, care nu piere până la a doua Judecată de Apoi. În ziua hramului Sfintei Parascheva peste 150 mii de creștini prezenți au rostit împreună ”Tatăl Nostru”, cu soborul de ierarhi și preoți ca un manifest de credință, cu voce tare și fără teamă. Alături de ei au rostit ”Tatăl Nostru” cei peste 80 de mii de pelerini aflați la ora aceea la rând spre raclă. Vocile lor comune rostind rugăciune Domnească s-au auzit până la Cer. Acest neam care mărturisește această formă de credință puternică nu are cum să piară, niciodată. Nu au reușit comuniștii să-l zdrobească, nu vor reuși nici ciracii neo-marxismului de azi. Pelerinajul de la Iași este și un manifest și o mărturisire de credință a poporului român împotriva politicilor publice ateiste, progresiste, globaliste, care vor să distrugă Bisrica și credința oamenilor.

Pelerinajul de la Sfânta Parascheva este o manifestare de credință funciară și un semnal de avertisment către clasa politică edulcorată de ideologii și tezism, că românii nu trădează credința, valorile, familia și nici pe Hristos. Să vină circa 500 de mii de pelerini creștini să-și afirme public credința este de fapt o renaștere și o resurecție națională. Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit un brand de țară, iar ca participare de oameni a depășit numărul unui festival de muzică ca Untold, în care sistemul investește milioane de euro și unde poliția descoperă droguri. La Iași doar s-a scos racla cu sintele moaște spre închinare și ca o chemare și românii au venit de peste tot să se roage, cu lacrimi în ochi De apreciat au fost voluntarii Sfintei Parascheva, tineri liceeni și studenți, care zile întregi au împărțit cu dragoste sarmale, ceai, cafea și apă pelerinilor osteniți. Acești tineri frumoși sunt speranța României de mâine. La Iași, România a arătat lumii întregi că nu abdică de la valorile sale milenare de popor născut creștin și nu făcut creștin de un eveniment istoric. De anul acesta pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a devenit cel mai mare pelerinaj creștin din lume, iar Iașul este capitala ortodoxiei universale: ”Vino și vezi”.

Ionuț Țene

Autor

Latest News

Noua taxa pentru chiriasi? Furie mare pentru că ofertele de închiriere

Principiul cumpărătorului se aplică apartamentelor închiriate din iulie 2023, iar de atunci, în general, brokerii nu mai pot percepe...

More Articles Like This