miercuri, septembrie 28, 2022

ATENTAT LA CONSTITUȚIE!

Must Read

SE COACE UN NOU ATENTAT ANTICONSTITUȚIONAL!

Scris de Valentin Busuioc

După ce ICCJ a trimis oameni la pușcărie, încălcând decizia CCR pe completurile de 5, se forțează nerespectarea deciziilor CCR privind prescripția. Judecătoria Campina a sesizat CJUE, cerând să voie să ignore deciziile CCR 297/2018 și 358/2022. Demersul a fost trâmbițat de asociația magistraților-activiști Forumul Judecătorilor din România.

Dacă s-a putut la Înalta Curte de Casație și Justiție, de ce să nu se poată în întregul sistem judiciar romanesc? La scurt timp după ce ICCJ a nesocotit Decizia CCR nr. 685/2018, privind completurile de 5 ale instanței supreme, în dosarul vizandu-i pe Elena Udrea și Rudel Obreja, o judecătorie din provincie a prins curaj să întrebe Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă are sau nu voie să încalce Deciziile Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și 358/2022, privind prescripția. La 1 iulie 2022, Judecătoria Campina (mai exact, judecătorul Dragoș Bogdan Achiței, potrivit planificărilor instanței) a suspendat judecarea dosarului nr. 2324/204/2022, pe motiv de sesizare a CJUE cu o întrebare legată de respectarea deciziilor CCR vizând prescripția. Isprava Judecătoriei Campina a fost anunțată duminică, 7 august 2022, de către Forumul Judecătorilor din Romania – condus de judecătorul Dragoș Calin (foto) de la Curtea de Apel București –, una dintre cele mai vocale ONG-uri ale magistraților #rezistenți. În caz că vă suna cunoscut numele judecătorului Dragoș Achiței, amintim că magistratul a amendat-o abuziv pe avocata Ioana Prăjescu, din cauză că nu fusese prezentă la ședință de judecată pe măsuri preventive pentru o inculpată pe care o asistase din oficiu la parchet și nici nu asigurase substituire. Amenda a fost anulată de către alt magistrat de la Judecătoria Câmpina (George Octavian Nicolae), care a constatat că Bogdan Achiței nu o încunoștințase efectiv pe avocată privind data și ora la care urma să aibă loc termenul de judecată. Iată minuta încheierii de la Judecătoria Câmpina de sesizare a CJUE: „În temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, cu privire la următoarea întrebare: Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite instanțelor judecătorești naționale de drept comun să lase neaplicate din oficiu deciziile Curții Constituționale naționale prin care, coroborat cu pasivitatea / inacțiunea puterii legiuitoare (Parlamentul) de a se conforma jurisprudenței rezultate din deciziile menționate și de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, se poate crea o normă penală care are efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor prin restrângerea efectelor prescripției răspunderii penale și un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, prin închiderea procedurilor judiciare, daca ele consideră că această jurisprudență este contrară art. 3 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene, art. 67 alin. (1) și (4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928. Fără cale de atac împotrivă dispoziției de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Dispune suspendarea judecării prezentei cauze, până la soluționarea cererii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, împotriva dispoziției de suspendare se poate declara recurs, în 72 de ore de la comunicare. Pronunțată în 1 iulie 2022, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței”. Redăm comunicatul FJR: „CJUE – cauza C-506/22, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și alții. Compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022. Posibilitatea creării unei norme penale substanțiale, care are efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor prin restrângerea efectelor prescripției răspunderii penale și un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, inclusiv cu privire la cele de fraudă și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și corupție, referitor la care România și-a asumat obligații exprese prin încheierea de ședință din 01.07.2022, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare cu privire la următoarea întrebare: ”Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că permite instanțelor judecătorești naționale de drept comun să lase neaplicate din oficiu deciziile Curții Constituționale naționale prin care, coroborat cu pasivitatea/inacțiunea puterii legiuitoare (Parlamentul) de a se conforma jurisprudenței rezultate din deciziile menționate și de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, se poate crea o normă penală, care are efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor prin restrângerea efectelor prescripției răspunderii penale și un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, prin închiderea procedurilor judiciare, dacă ele consideră că aceasta jurisprudență este contrară art. 3 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene, art. 67 alin. (1) și (4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928”. Trimiterea preliminară a fost formulată într-o cauză penală vizând infracțiunea de săvârșire a unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fară permis de conducere, fapta prevăzută și pedepsită de articolul 335 alineatul (1) din Codul penal și vizează, practic, compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a efectelor Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, pronunțată de Curtea Constituțională. Judecătoria Câmpina a reținut următoarele: ”27. Instanța de trimitere observă că, prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, Curtea Constituțională a constatat că „răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, angajată ca urmare a încălcării unei dispoziții de drept penal, fapt ce da naștere unui raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârșirii infracțiunii, raport ce are ca părți statul, pe de o parte, și persoana care săvârșește infracțiunea, pe de altă parte. Conținutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârșit infracțiunea, prin aplicarea sancțiunii corespunzătoare, prevăzute de legea penală, și din obligația persoanei în cauză de a executa sancțiunea aplicată […]. 28. Dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp. Prescripția răspunderii penale are la baza ideea că, pentru a-și atinge scopul, acela al realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenția generală și cea specială și poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai tărziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât eficiența ei scade, rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii se diminuează, iar stabilirea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii nu mai apare ca necesara, deoarece urmările acesteia ar fi putut fi înlăturate sau șterse. Totodată, în intervalul de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenințării răspunderii penale, se poate îndrepta, fară a mai fi necesară aplicarea unei pedepse […]. 29. Prescripția răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict și, prin aceasta, în stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală persoana care săvârșește o infracțiune, după trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv după scurgerea termenului de prescripție […]. 30. Termenele de prescripție sunt reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcție de natura și gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile în cazul cărora se aplică. 31. […] Art. 155 alin. (1) din Codul penal prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași art. 155, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.” 32. Instanța de trimitere reține că, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a statuat că „prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal și că, așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. […] înlăturandu-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. Prin urmare, Curtea a conchis că prescripția răspunderii penale apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale și, pe cale de consecință, ca o cauză de înlăturare sau de neaplicare a pedepsei, cauză care face să înceteze dreptul de a trage la răspundere penală și obligația corespunzătoare.” 33. Instanța de trimitere constata că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României numărul 18 din 25 iunie 2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, este neconstituțională și a reținut, în esență, următoarele: 34. „[…] se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrara înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din Codul penal (paragraful 28 al deciziei). 35. Or, conform jurisprudenței Curții Constituționale, o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridica trebuie să reglementeze în mod unitar și uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34). 36. Prin raportare la jurisprudența mai sus analizată, Curtea constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal instituie o soluție legislativî de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală, pentru faptele săvârșite. 37. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură“ din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragrafele 29-31 ale deciziei). 38. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativa anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale, analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizata avea calitatea de învinuit sau inculpat” (paragraful 34 al deciziei). 39. Instanța de trimitere evidențiază că survenirea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a determinat instanțele judecătorești să sesizeze Înalta Curtea de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal“. „Dacă actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, cu respectarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare la data efectuării lor, au condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol“. „Dacă termenul de prescripție se întrerupe prin actele de procedură comunicate inculpatului sau acesta nu se mai întrerupe, nefiind legiferat în prezent prin ce acte se întrerupe cursul termenului prescripției“. „Dacă actele de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale, îndeplinite sub imperiul Codului penal anterior sau al noului Cod penal, până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, își produc efectele și ulterior acestei decizii“. 40. Prin Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, referitoare la interpretarea articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial numărul 381 din 15 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile articolului 475 din Codul de procedură penală, și, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, a respins ca inadmisibile sesizările prin care s-a solicitat pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunilor de drept solicitate, reținând, în esență, următoarele: 41. „[…] jurisprudența Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, în paragraful nr. 62, reține: „Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale (a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013 42. […] a solicita instanței supreme clarificări suplimentare cu privire la aspectele învederate în conținutul celor doua sesizări, echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicție a Curții Constituționale, în domeniul controlului de neconstituționalitate […]“. 43. Instanța de trimitere subliniază și că, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 6 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a constatat existența practicii neunitare, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, însă a reținut că nu este întrunită condiția de admisibilitate de la articolul 471 alineatul (1) din Codul de procedură penală, considerând că cererea de recurs nu viza interpretarea legii, respectiv a dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, ci stabilirea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 asupra acestui text de lege. A fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii privind „interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018“. 44. În jurisprudența instanțelor ordinare, fară a prezenta relevanță gradul de jurisdicție sau competență materială, s-a conturat opinia majoritară potrivit căreia natura/tipologia Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 este interpretativă, existând cazuri izolate în care decizia a fost calificată simplă/extremă. 45. Într-o primă orientare, majoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara, s-a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie de interpretare, iar dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal rămân în fondul activ al legislației și continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului. 46. La nivelul curților de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanta, Ploiești și Timișoara, a fost identificată și o opinie minoritară, în sensul că textul de lege din cuprinsul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, astfel încât instituția întreruperii prescripției răspunderii penale nu își mai găsește aplicabilitate. 47. În două decizii de admitere a recursului în casație, instanța supremă, în esență, a reținut că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din Codul penal, instanța este obligată a porni de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, în condițiile în care, pe de-o parte, deciziile instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este atașat nu doar dispozitivului, ci și considerentelor deciziei. 48. Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripție se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit/suspect sau inculpat, așa cum a statuat expres Curtea Constituțională. 49. În același sens sunt și deciziile nr. 290/A din 6 noiembrie 2018, nr. 306/A din 22 noiembrie 2018, pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; Decizia nr. 142 din 27 mai 2019 a Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. 50. În continuare, instanța de trimitere observa că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal sunt neconstitutionale și a reținut, în esență, următoarele: 51. „Mai întăi, Curtea constata că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau. 52. Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât și o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conținutul paragrafului 34 al deciziei anterior menționate, au apreciat, prin analogie cu dispozițiile din vechiul Cod penal, că, în ceea ce privește cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal” (paragrafele 61-62 ale deciziei). 53. „În continuare, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat faptul că soluția legislativă din Codul penal din 1969 îndeplinea exigențele de claritate și previzibilitate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. Curtea observă însă că indicarea soluției legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ și, în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conținută de Codul penal din 1969. Astfel, Curtea subliniază că, deși a sancționat soluția legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din Codul penal, deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripției, prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezența acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional” (paragraful 68 al deciziei). 54. „Tocmai având în vedere sfera de competență a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. De altfel, prin aceeași decizie, Curtea a indicat ca punct de reper, inclusiv jurisprudența Curții Federale de Justiție (…)” (paragraful 70 al deciziei). 55. „În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale” (paragraful 73 al deciziei). 56. „Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generala reglementate de dispozițiile art. 154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale. 57. În acest context, Curtea constată că situația creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum și supremația Constituției. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determina fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în același sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022). 58. Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cu consecința creării unui viciu de neconstitutțonalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea“, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate, este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate” (paragrafele 74-76 ale deciziei). 59. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul nr. 531 din 30 mai 2022, intrată în vigoare la data publicării, s-a modificat conținutul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.” III. Expunerea de motive a întrebării preliminare și întrebarea preliminară 60. Instanța de trimitere consideră că Uniunea este și trebuie să asigure un spațiu de justiție pentru toți cetățenii săi, astfel cum rezultă din prevederile articolului 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolului 67 alineatele (1) și (4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. 61. Fiind o membră a blocului unional, României îi revine obligația de a asigura realizarea și prezervarea acestui deziderat, obiectiv derivat și de referință specific în domeniul reformei sistemului judiciar, fundamentat pe principiul statului de drept, un principiu comun tuturor statelor membre (Decizia 2006/928, articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene). 62. Spațiul de justiție în cadrul statului de drept presupune o funcționare clară și coerentă a mecanismelor jurisdicționale, instituite prin norme substanțiale sau procesuale predictibile și nesusceptibile de intervenții intempestive, care să pună la îndoială ori să paralizeze activitatea de judecată sau de anchetă penală ori să obstrucționeze buna funcționare a justiției sau, după caz, să repună în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive și securitatea juridică oferita de acestea. 63. Desigur, o atare concepție nu neagă atribuțiile și prerogativele actorilor statali cu competențe specifice în asigurarea bunei funcționări a statului de drept. 64. Instanța de trimitere reiterează că, în perioada 1 februarie 2014-30 mai 2022, articolul 155 alineatul (1) din Codul penal al României: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.” 65. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022, s-a modificat conținutul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.” 66. Instanța de trimitere constata că, în jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională a reținut că, în ceea ce privește actele Guvernului, doar ordonanțele de urgență ale Guvernului, care, sub aspect material, conțin norme de reglementare primară, având o forță juridică asimilată cu a legii, pot reglementa în domeniul legii organice, deci, sunt susceptibile de a constitui o lege penală nouă (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 62 și 63, și Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 73). 67. În sistemul penal român, prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial (paragraful 27 din Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018; Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, supra, paragraful 32). O asemenea natură/calificare a prescripției răspunderii penale comportă discuții din punct de vedere al aplicării legii penale mai favorabile. 68. În acest context, instanța de trimitere se confruntă cu posibilitatea aplicării unei jurisprudențe recente a Curții Constituționale, prin care, coroborat cu pasivitatea/inacțiunea puterii legiuitoare (Parlamentul României) ori legiuitorului delegat de a se conforma jurisprudenței rezultate din Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 și de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției, se poate crea o normă penală substanțială, care are efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor, prin restrângerea efectelor prescripției răspunderii penale și un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, inclusiv cu privire la cele de fraudă și orice altă activitate ilegală, care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și corupție, referitor la care România și-a asumat obligații exprese și distinct reglementate de cadrul unional și referitor la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în jurisprudența sa1]. 69. Așa fiind, instanța de trimitere consideră că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a adoptat o serie de considerente explicite, prin care a dezlegat, lămurit, completat și interpretat, dar a și calificat natura/categoria Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 (supra, paragrafele 55-56), reținând, în esență, următoarele: – este o decizie simplă/extremă, – în absența intervenției active/pasivității și a nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin, potrivit Constituției României, conduită la care Parlamentul României era obligat, potrivit articolul 147 din Legea fundamentală, a determinat lipsa din fondul activ al legislației a vreunui caz de întrerupere a a cursului răspunderii penale, – deși rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal la exigențele constituționale, termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile articolului 154 din Codul penal nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale. 70. Prin prisma acestor ultime aspecte, instanța de trimitere observă că, în jurisprudența sa, în Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, Curtea Constituțională a statuat, la paragraful 124, următoarele: „Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, «Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.» Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.“ 71. Referitor la principiul stabilității/securității raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea Constituțională a reținut că, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile articolului 1 alineatul (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, instanța de la Strasbourg a reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României). 72. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a abordat problema legii penale mai favorabile și a decis că, prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din rațiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007). Totodată, a mai statuat că determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei (Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 26 octombrie 2007). 73. Curtea Constituțională a statuat că pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile, trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penala, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă, pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principala amenda, iar alta, închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.” Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizie nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014). 74. În atare condiții, instanța de trimitere consideră imperativ a sublinia că, în opinia sa, mecanismul argumentativ utilizat de Curtea Constituțională în Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, generează o serie de efecte retroactive și, astfel, încorporează/adaugă în conținutul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 considerente curente și suplimentare privitoare la stabilirea naturii/categoriei deciziei, la lipsa din fondul activ al legislației a vreunui caz de întreruperea a cursului răspunderii penale și la faptul că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile articolului 154 din Codul penal nu sunt afectate și desființează/invalidează o jurisprudență națională devenită cvasiunanimă, consolidată și constantă, cristalizată în condițiile arătate în continuare la paragrafele 76-77 și supra, paragrafele 39-49. 75. Trebuie reiterat că însăși Curtea Constituțională, în Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, la paragrafele 41, 73 și în dispozitiv, reține, pe de-o parte, că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, din cuprinsul dispozițiilor articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, este neconstituțională și, constată, pe de altă parte, că dispozițiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal sunt neconstituționale și că fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii[2] și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale. 76. În urma Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, după cum s-a expus detaliat în Secțiunea a ÎI-a a prezentei hotărâri (supra, paragrafele 39-49), în practica judiciara s-a adoptat, majoritar, opinia că natura/categoria acestei decizii este una interpretativă, fiind pronunțate inclusiv decizii de admitere a recursului în casație de către instanța supremă, care a reținut că, în interpretarea articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, instanța este obligată a porni de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripție se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit/suspect sau inculpat, așa cum a statuat expres Curtea Constituțională. 77. Jurisprudența a devenit cvasiunanimă și s-a raliat la opinia că întreruperea cursului termenului de prescripție se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit/suspect sau inculpat. 78. Instanța de trimitere subliniază că obiectul excepțiilor de neconstitutionalitate care au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, paragraful 11, și Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, paragraful 39, îl constituie dispozițiile articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, cu următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză“. 79. Așa fiind, văzând și calificarea dată după aproximativ 4 ani, printr-o nouă decizie, naturii/categoriei Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanța de trimitere constata că Curtea Constituțională a sancționat pentru neconformitate constituțională în două rânduri, prin douaădecizii de admitere distincte, articolul 155 alineatul (1) din Codul penal, un text normativ care a avut același conținut de la intrarea în vigoare în 1 februarie 2014, până la modificarea operată prin Ordonanță de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022. 80. Este clar că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile sale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014) și a consacrat posibilitatea și obligația să de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituționale, reținând că, „fară a nega rolul constituțional al instanței supreme, a cărei competență este circumscrisă situațiilor de practică neunitară, Curtea Constituțională reține că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional, cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia, în România, respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie“ (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013). 81. Instanța de trimitere concluzionează că, prin considerentele de la paragrafele 72 și 74 din Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, deși nu o face expressis verbis, Curtea Constituțională impune tacit instanțelor ordinare să constate că toate infracțiunile comise până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022[3], publicată în Monitorul Oficial numărul nr. 531 din 30 mai 2022, intrată în vigoare la data publicării, ar fi supuse exclusiv termenelor unice de prescripție generală, reglementate de dispozițiile articolului 154 din Codul penal[4]. 82. Instanța de trimitere consideră că trebuie subliniat că în Constituția României sau în cadrul normativ infraconstituțional român nu există vreun resort/mecanism efectiv, prin care legiuitorul primar sau delegat să fie determinat să se conformeze jurisprudenței Curții Constituționale și să își exercite prerogativele de legiferare, în termenul de 45 de zile, instituit de articolul 147 alineatele (1) și (4) din Constituția României[5]. Parlamentul, legiuitor primar, este liber să̆ decidă̆ cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie[6] în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. 83. În materie penală, este tradițională conduita legiuitorului primar ori delegat, manifestată în nerespectarea prevederilor articolului 147 alineatul (4) din Constituție, prin pasivitatea/inacțiunea sa de a se conforma jurisprudenței rezultate din deciziile Curții Constituționale și de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. 84. O atare concluzie este susținută de situațiile repetate de-a lungul timpului, în care deciziile Curții Constituționale au fost nesocotite de legiuitor. Un exemplu elocvent este oferit de însăși instanța de contencios constituțional, în Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, la paragraful 59 al deciziei, în care se face referire la Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, prin care s-a constatat că soluția legislativa cuprinsă în dispozițiile articolului 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională. După publicarea deciziei, legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea soluției legislative cuprinse în articolul 145 din Codul de procedură penală, în sensul reglementarii aspectelor esențiale ce țin de exercitarea acestei acțiuni în instanță. 85. Cele doua elemente analizate coroborat – Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 și pasivitatea/inacțiunea legiuitorului de a pune de acord prin legiferare prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției – în cazul tezei analizate de instanța de trimitere, conduc la crearea efectelor specifice adoptării unei veritabile amnistii deghizate, al carei fundament îl constituie existența unui termen general unic de prescripție a răspunderii penale, care curge în condițiile de la articolul 154 alineatele (2)-(4) din Codul penal[7]. Termenul nu este supus și nu este susceptibil de întreruperea cursului și curgerea unui nou curs după întrerupere și are vocația de a constitui o lege penală mai favorabilă. De termen beneficiază ori au vocația să beneficieze toți făptuitorii pentru infracțiunile care s-au comis până la 30 mai 2022[8], indiferent dacă procesele penale sunt pe rol sau au fost emise hotărâri judecătorești definitive în considerarea existentei și operării termenului de prescripție specială cu privire la infracțiuni referitor la care la data pronunțării era împlinit termenul unic de prescripție generală. 86. Așadar, în cazul faptelor comise până în 30 mai 2022 ar opera exclusiv prescripția generală a răspunderii penale, privită ca termen unic independent de intermitența și natura actelor procedurale sau procesuale efectuate în cauză, care nu ar avea efect intreruptiv. Coexistețta prescripției speciale și a celei generale în perioada dintre cele două decizii ale Curții Constituționale ar fi fictivă/iluzorie. Prescripția specială ar fi inaplicabilă și nu ar exista cazuri de întrerupere a cursului prescripției prevăzute de Codul penal, care să determine curgerea unui nou termen general de prescripție a răspunderii penale. 87. Odată constatată îndeplinirea termenului general unic de prescripție a răspunderii penale, cu titlu de principiu, instanțele de judecată investite, pendinte cu judecarea acuzațiilor penale și organele de anchetă penală ar trebui să facă, de îndată, aplicarea articolului 16 alineatul 1 litera f) din Codul de procedură penală[9], în urma survenirii cauzei de încetare a procesului penal a intervenirii prescripției și să închidă procedurile judiciare. 88. Mecanismul ar opera, fară excepții, în cazul oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, inclusiv asupra celor de fraudă și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și corupție, referitor la care România și-a asumat obligații exprese și distinct reglementate de cadrul unional, cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în jurisprudența sa[10]. 89. Instanța de trimitere consideră necesar să învedereze și faptul că o atare teză este de natură să conducă, pe calea căii extraordinare de atac a contestației în anulare[11], la repunerea în discuție și înlăturarea autorității de lucru judecat a condamnărilor penale definitive, prin reformarea hotărârilor pronunțate de către instanțele de judecată după publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, care au considerat, până la publicarea Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, că cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului și au emis hotărâri definitive în termenul de prescripție special a răspunderii penale, după împlinirea termenului unic general de prescripție. 90. Totodată, Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 poate servi ca temei de revizuire a unor hotărâri judecătorești definitive, în condițiile legii[12]. 91. În atare condiții, s-ar crea un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de felul, natura și gravitatea acestora, prin închiderea procedurilor judiciare în dosarele penale în care nu s-a pronunțat ori nu se pronunță o hotărâre judecătorească în termenul de prescripție generală sau, după caz, prin redeschiderea unor procese penale în care s-au pronunțat hotărâri definitive deși, potrivit tezei analizate, era împlinit termenul de prescripție generală. 92. Instanța de trimitere este conștientă că, raportat la obiectul acuzației penale din litigiul principal pendinte (supra, paragrafele 14 și 15), demersul său vizează obligații derivate și mediate din articolele 2 și 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolul 67 alineatele (1) și (4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Decizia 2006/928, asumate implicit de România în urma aderării sale, diferite de cele primare și imediate, referitoare la fapte ce constituie infracțiuni de fraudă și orice altă activitate ilegală, care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și corupție, referitor la care România, care se află sub reglementari și tipologii normative exprese (articolul 325 alineatul (1) Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, coroborat cu articolul 2 din Convenția PIF, cât și a Deciziei 2006/928). 93. Așadar, Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, care este de natură să reconfigureze și să fractureze practica judiciară consolidată și constantă în materie penală, în teza particulară analizată poate determina instanța de trimitere să considere că, prin efectele pe care le poate produce, este contrara articolului 3 alineatul (2) din Tratatul Uniunii Europene, articolului 67 alineatele (1) și (4) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Deciziei 2006/928, determinând inaptitudinea Uniunii, în general, și a României, în particular, de a asigura și oferi cețățenilor un spațiu de justiție, prin încălcarea de către România a principiilor și obligațiilor de a garanta procese judiciare eficiente, prin înlăturarea răspunderii penale a făptuitorilor, în urma restrângerii efectelor prescripției răspunderii penale și, astfel, creând un mecanism efectiv de impunitate sistemică a oricăror fapte ce constituie infracțiuni, indiferent de natura și gravitatea acestora, prin închiderea procedurilor judiciare sau redeschiderea proceselor. 94. Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, coroborată cu pasivitatea legiuitorului, creează, în condițiile arătate, un risc iminent privind apariția unor deficiente grave și perturbarea sistemică a bunei funcționari și înfăptuiri a justiției penale în România, contrar exigențelor și obligațiilor unionale de asigurare și realizare a unui spatiu de justiției, care incumbă Statului Român. 95. Instanța de trimitere observa că, în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 și C 840/19, cod ECLI:EU:C:2021:1034, se face referire la jurisprudența Curții și se rețin, printre altele, următoarele: 96. „Or, articolul 49 TUE, care prevede posibilitatea oricărui stat european de a solicita să devină membru al Uniunii, precizează că aceasta regrupează state care au aderat în mod liber și voluntar la valorile comune, prevăzute în prezent la articolul 2 TUE, care respectă aceste valori și care se angajează să le promoveze. În special, rezultă din articolul 2 TUE că Uniunea se întemeiază pe valori, precum statul de drept, care sunt comune statelor membre, într o societate caracterizată, printre altele, prin justiție. În această privință, trebuie arătat că încrederea reciproăa dintre statele membre și, în special, dintre instanțele lor, se întemeiază pe premisa fundamentală potrivit căreia statele membre împărtășesc o serie de valori comune pe care se întemeiază Uniunea, după cum se precizează la acest articol. 97. Astfel, respectarea valorilor prevăzute la articolul 2 TUE, constituie o condiție prealabilă aderării la Uniune a oricărui stat european care solicită să devină membru al Uniunii. În acest context, MCV a fost instituit prin Decizia 2006/928, pentru a se asigura respectarea valorii statului de drept în România. 98. Pe de altă parte, respectarea de către un stat membru a valorilor consacrate la articolul 2 TUE, constituie o condiție pentru a beneficia de toate drepturile care decurg din aplicarea tratatelor în privința acestui stat membru. Prin urmare, un stat membru nu își poate modifica legislația, astfel încât să determine un regres al protecției valorii statului de drept, valoare care este concretizată, printre altele, de articolul 19 TUE. Statele membre sunt, așadar, obligate să asigure evitarea oricărui regres în raport cu aceasta valoare al legislației lor, în materie de organizare a justiției, abținându se să adopte norme care ar aduce atingere independenței judecătorilor. 99. În acest context, trebuie arătat că actele adoptate înainte de aderare de instituțiile Uniunii, printre care figurează Decizia 2006/928, sunt obligatorii pentru România de la data aderării sale la Uniune, în temeiul articolului 2 din Actul de aderare, și rămân în vigoare, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare, până când sunt abrogate. 100. Prin urmare, Decizia 2006/928 continuă să își producă efectele după data aderării României la Uniune, atât timp cât nu a fost abrogată. […] 101. Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie, în toate elementele sale, pentru România. Obiectivele de referință care figurează̆ în anexa la aceasta urmăresc să̆ asigure respectarea de către acest stat membru a valorilor statului de drept, prevăzute la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că̆ acesta din urmă este ținut să ia mă̆surile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunză̆tor, în temeiul principiului cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană, pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate[13].” 102. Instanța de trimitere consideră că prezervarea unui spațiu de justiție într-un stat al Uniunii prevalează, în teza analizată, caracterului obligatoriu al unei decizii a Curții Constituționale naționale, care se lovește de pasivitatea legiuitorului, în condițiile arătate. 103. Coexistă, fară rezervă, obligația de verificare a respectării necesare a drepturilor fundamentale, garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 104. Or, calificarea și menținerea naturii/categoriei Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca fiind o decizie interpretativă, și neaplicarea Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, cu consecința menținerii cazurilor de întrerupere a prescripției răspunderii penale, la cele constând în îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat, în cauza în care persoana vizată are calitatea de suspect sau inculpat, pentru perioada 1 februarie 2014-30 mai 2022, asigură un standard național de protecție, în acord cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și permite asigurarea înfăptuirii justiției penale, componentă a spațiului de justiție al Uniunii și respectarea principiului statului de drept, un principiu comun tuturor statelor membre.” Textul integral al cererii de decizie preliminară poate fi descărcat de la pagina web https://rejust.ro/juris/98887de52 . [1] Asupra acestor categorii de infracțiuni, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 și C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034 [2] Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, paragraful 11, și Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 [3] Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul nr. 531 din 30 mai 2022, intrată în vigoare la data publicării, s-a modificat conținutul art. 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.” [4] Potrivit articolului 154 alineatul (1) din Codul penal:„Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: 1. a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; 2. b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; 3. c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; 4. d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; 5. e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amendă.” [4] Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul nr. 531 din 30 mai 2022, intrată în vigoare la data publicării, s-a modificat conținutul art. 155 alineatul (1) din Codul penal, astfel: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.” [5] Potrivit articolului 147 alineatele (1) și (4) din Constituția României: „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale, sunt suspendate de drept. (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.” [6] Potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României: „ (1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.” [7] Potrivit articolului 154 alineatele (2)-(4) din Codul penal: „ (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue, termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act. (3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. (4) În cazul infracțiunilor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile și al infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.” [8] Data publicării și intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 71 din 30 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial numărul nr. 531 din 30 mai 2022 [9] Potrivit articolului 16 alineatul (1) litera f) din Codul de procedură penală: „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată, dacă: […] f) a intervenit […] prescripția […];” [10] Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 și C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034 [11] Potrivit articolului 426, litera b) din Codul de procedură penală: „Împotrivă hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri: […] b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Potrivit articolului 428, alineatul (2) din Codul de procedură penală: „Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) […] poate fi introdusă oricând.” [12] Potrivit articolului 452 alineatul (1) din Codul de procedură penală: „Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Potrivit articolului 453 alineatul (1) litera f) din Codul de procedură penală: […] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate, decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.” [13] Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 și C 840/19, ECLI:EU:C:2021:1034”.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.luju.ro: https://www.luju.ro/se-coace-un-nou-atentat-anticonstitutional-dupa-ce-iccj-a-trimis-oameni-la-puscarie-incalcand-decizia-ccr-pe-completurile-de-5-se-forteaza-nerespectarea-deciziilor-ccr-privind-prescriptia-judecatoria-campina-a-sesizat-cjue-cerand-sa-voie-sa-ignore-decizii

Latest News

Prăbușirea Pilonului II de pensii!

Sorin Roșca Stănescu Așa-numitul Pilon II de pensii e la pământ. Acolo s-au pierdut bani, nu glumă. O sumă colosală....

More Articles Like This