vineri, martie 29, 2024

Escrocheria testelor standardizate!

Must Read

În ultimii ani, am tot auzit oameni plângându-se că doctorii nu mai fac medicină. Fac analize, diverse ecografii și teste, dar adesea nu par să-și dea seama ce are un pacient, în cazul în care acesta scapă parametrilor de diagnoză.

Un lucru asemănător se întâmplă și în sistemul de educație. Politicienii, profesorii și alți experți – medicii din educație, ca să spunem așa – se agită pentru a încerca să-și dea seama de ce copiii noștri au rezultate execrabile în școală, folosindu-se de testul XYZ sau de informații agregate care le urmăresc evoluția. La fel ca și în cazul doctorilor, un accent prea mare pe teste și analize pierde, adesea, problema centrală din sistemul de educație: școlarizarea de masă e o mare șarlatanie, care, adesea, îi afectează pe copii, mai degrabă decât să-i ajute.

Un exemplu recent îl oferă specialistul în educație Michael J. Petrilli, printr-o propunere de reformă. Cel mai probabil, bine intenționat, Petrilli sugerează ca Statele Unite să înceapă teste standardizate pentru copiii de la grădiniță în loc de clasa a patra, așa cum stau lucrurile acum. Deși se grăbește să ne asigure că astfel de teste nu vor fi genul monoton de test grilă, el oferă câteva argumente pentru această propunere.

În primul rând, a testa copiii în clasa a patra e prea târziu, lăsându-ne needificați asupra a ceea ce se petrece în primii ani de școală. În al doilea rând, el consideră că tehnologia e mult mai viabilă acum și, drept urmare, putem să facem teste simple pe Ipaduri și alte instrumente în timp ce copiii se joacă pe ecrane.În al treilea rând, primele clase sunt cele mai importante pentru dezvoltarea unui copil iar testarea le dă educatorilor șansa de a le oferi o  bază mai bună copiilor și, în același timp, să vadă de ce atât de mulți copii își pierd capacitățile mai târziu. S-ar putea să fie și ceva adevăr în aceste argumente, dar ele ridică probleme suplimentare. Pentru început, de ce ar trebui să știe guvernul ce se întâmplă cu un copil la o vârstă atât de fragedă? Presupoziție este aceea că școlile publice, nu părinții, sunt responsabili de dezvoltarea și educarea copiilor, ceea ce nu e cazul încă.

În plus, ideea că tehnologia reprezintă un mare ajutor pentru a face aceste teste pare suspectă. Nu e niciun secret în faptul că a-i ține pe copii departe de ecrane, îi face mai inteligenți și mai creativi. Dacă așa stau lucrurile, de ce am vrea să-i încurajăm pe copilași să stea pe ecrane, doar ca să aflăm ce le obstrucționează dezvoltarea academică? În fine, da, e adevărat că anii de început sunt importanți, dar dacă sunt atât de importanți, de ce îi îngrămădim pe copii în școală la o vârstă atât de fragedă și ne așteptăm să treacă de toate arcanele învățământului instituționalizat și ale testării? Anticii nu începeau școala formală până la șapte ani. Chiar și școlile americane din urmă cu un secol nu acceptau copii atât de mici, un fapt care nu părea să-i afecteze pe copii, judecând după programa avansată pe care o foloseaucând creșteau. Din nefericire, a-i îndopa pe copii cu teste așa devreme este singura cale prin care experții în educație par să știe cum să diagnosticheze o problemă. John Taylor Gatto avea o abordare mult mai directă, rezumată în zicala: „școala de mase rănește copiii”. Nu avem nevoie de mai multă școală instituționalizată. Sub pretenția că e același lucru cu educația, ne păcălește, așa cum a prezis Socrate că va face, cu mii de ani în urmă. Una din cele mai sigure căi prin care poți recunoaște educația adevărată este prin aceea că nu costă mult și nu depinde de gadgeturi și jucării scumpe. Experiențele pe care le produce și cunoașterea de sine pe care o încurajează sunt aproape gratis.

Gatto are dreptate. Dacă ne dorim pentru copiii noștri o cunoaștere, înțelegere și o creativitate sporită, atunci calea nu o reprezintă testele standardizate din școli. Calea o reprezintă preluarea educației în mâinile noastre, discuțiile cu copii, petrecerea timpului cu ei, încurajarea creativității și ținerea lor departe de școlile standardizate. Nu vă lăsați copiii să pice în această capcană, dacă vă doriți copii bine educați și inteligenți, care se disting de turmă.

Articol scris de Annie Holmquist și oferit de Editura Contra Mundum.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.r3media.ro: https://r3media.ro/escrocheria-testelor-standardizate/

admin

Latest News

„Palat Eschenbach” din Viena, susținut de Alexandru Tomescu și Sânziana Mircea, a prefațat ciclul de evenimente aniversare organizate de Asociația „Mihai Eminescu” cu prilejul...

La data de 11 martie 2024, în eleganta sală de concerte a „Palatului Eschenbach”, situată în Cartierul Muzeelor din...

More Articles Like This