sâmbătă, aprilie 20, 2024

Rusia vrea să rezilieze acordul de frontieră cu Norvegia!

Must Read

Moscova acuză Oslo că a blocat o livrare către insulele Svalbard

Parlamentul rus ia în considerare rezilierea unui acord de frontieră în disputa cu Norvegia privind blocarea livrărilor către insula Svarbald din arhipeleagul Spitsbergen. Comisia pentru Afaceri Externe a Dumei va examina acest lucru și apoi va informa deputații, a declarat, marți, 5 iulie, președintele Camerei Inferioare, Vyacheslav Volodin, pe site-ul Parlamentului. Rusia și Norvegia sunt doi jucători importanți în regiunea arctică, cunoscută prin bogăția sa de materii prime. Cele două țări și-au definit granițele maritime în Marea Barents în acordul din 2010, punând capăt unei dispute de 40 de ani. Acordul a fost văzut la acea vreme ca un nou început în relațiile Moscova-Oslo. De atunci, însă, tensiunile au escaladat, în special din cauza ofensivei militare ruse a Moscovei în Ucraina.

Scurtă istorie a ținutului Svalbard

Svalbard este un teritoriu insular în Oceanul Arctic, format din Insula Spitzbergen, insula Kvitøya și Insula Urșilor (Bjørnøya). Svalbard este situat la 600 de km de coastele Norvegiei și este administrat de Norvegia. Este posibil ca Svalbard să fi fost descoperit de vikingi și/sau ruși încă din secolul XII. Tradiția scandinavă atestă existența unui teritoriu numit Svalbarði – tradus “periferie rece” (acest tărâm ar fi putut totuși fi la fel de bine Jan Mayen sau coasta estică a Groenlandei). Olandezul Willem Barents a fost primul care a descoperit, indiscutabil, Svalbardul, în 1596. În secolele XVII și XVIII, insulele au servit drept locație internațională pentru vânătoarea de balene, iar cu această ocazie, balena de Groenlanda a fost exterminată din regiune. În urma Tratatului Svalbardului din 1920, Norvegia a obținut control total asupra arhipelagului. Acesta, spre deosebire de Zona Antarctică Norvegiană, este parte a Regatului Norvegiei și nu un teritoriu dependent. Tratatul a intrat în vigoare în 1925 ca urmare a Actului Svalbard. Toate cele patruzeci de țări semnatare ale tratatului au dreptul de a desfășura activități comerciale în arhipelag, acestea fiind supuse legislației norvegiene. Tratatul limitează dreptul Norvegiei de a colecta impozite în favoarea finanțării serviciilor.

Sancțiunile contra Rusiei pot declanșa un război și în zona arctică!

Ministerul de Externe norvegian a cerut Rusiei să respecte acordul. Acesta nu conține „nici o clauză de revizuire”, conform opiniei norvegienilor. „Este obișnuit ca aceste tipuri de acorduri la frontieră să fie nedefinite” – susține ministrul Anniken Huitfeldt.

Rusia a acuzat Norvegia săptămâna trecută că a blocat încărcarea unei nave destinate minerilor ruși pe una din insulele arhipeleagului Svalbard, invocând sancțiunile UE. Insulele Spitsbergen fac parte din Norvegia. Cu toate acestea, un tratat internațional încheiat la Paris în 1920 acordă unui număr de țări, inclusiv Rusiei, dreptul de a extrage materiile prime acolo. Rusia și înainte de asta Uniunea Sovietică au exploatat cărbune acolo de zeci de ani.

admin

Latest News

Investigații RMN „la negru” în Spitalul Pantelimon. Acum este de DNA

Continuăm seria dezvăluirilor de la „Spitalul Morții” Sf. Pantelimon. Aici, au fost făcute zeci, poate sute de investigații RMN...

More Articles Like This