sâmbătă, mai 18, 2024

Maia Sandu isi apara hoti, Veaceslav Negruța a ridicat milioane de la MoldovaGaz, a plecat din funcţie iar moldoveni platesc gazul mai scump.

Must Read

Oare bani au ajuns la Viena pentru chieltuielile de familie a lui Maia Sandu ?

Veaceslav Negruța a plecat din funcția de consilier prezidențial în domeniul economic,

Consilierul Preşedintei Republicii Moldova în domeniul economic, Veaceslav Negruța, a ridicat 1,7 mil. lei drept remunerariu de la Moldovagaz , în calitate de membru al Consiliului de Observatori. Tot în 2022, acesta a primit un salariu anual de 267 640 lei de la Președinție.

Magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au decis să menţină sentinţa prin care Veaceslav Negruţa, ex-ministru al Finanţelor, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul despăgubirilor-record de 400.000 de euro, acordate lui Pantelei Sandulachi.

Ulterior, procurorii au solicitat excluderea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei pe un termen de probă. Magistraţii Curţii de Apel au respins însă apelul declarat de procurori, precum şi pe cel al fostului ministru prin care a cerut să fie achitat.

Maia Sandu a calificat dosarul lui Veaceslav Negruță drept un exemplu clar de poliție politică. „Am fost oripilată să aflu că o persoană integră a fost condamnată într-o ţară în care nici cei mai mari hoţi nu sunt condamnaţi. Pentru mine este un exemplu clar de poliţie politică. În acelaşi timp, este un mesaj, iarăşi foarte clar, din partea celor care controlează organele de drept, adresat puţinilor oameni integri care se aventurează în funcţii publice de responsabilitate, că locul lor nu este aici. Deci, este clar că Negruţa deranjează şi mesajul este că asemenea oameni nu trebuie admişi în sistem. Toţi cei care au fost implicaţi în instrumentarea şi examinarea acestui dosar ştiu foarte bine că Negruţa nu a tras niciun folos din funcţia publică pe care a deţinut-o”, a declarat Maia Sandu.

Latest News

Părintele Necula, despre cea mai mare problemă cu care se confruntă România în aceste vremuri

Preotul Constantin Necula consideră că România duce lipsă în prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare...

More Articles Like This