vineri, aprilie 19, 2024

Darius Olaru – vânat de Glasgow Rangers!

Must Read

Gigi Becali cere pentru internaționalul de la FCSB 10 milioane de euro

Potrivit site-ului prosport.ro, Gigi Becali ar putea da lovitura pe piața transferurilor în această vară, după ce “vânătorii” echipei scoțiene Glasgow Rangers s-au interesat de serviciile lui Darius Olaru.

Darius Olaru a avut evoluții foarte bune la FCSB în partea a doua a sezonului 2021 – 2022 din Super Ligă, iar prestațiile acestuia au atras atenția mai multor cluburi importante din Europa.

După ce West Ham și Torino s-au interesat de serviciile lui Darius Olaru, surse din fotbalul românesc susțin că internaționalul român a intrat și în atenția scouterilor de la Rangers. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani de la FCSB, a fost urmărit de către scouterii lui Rangers la ultimele meciuri jucate de FCSB în play-off-ul Ligii 1, iar până la finalul sezonului, ar urma ca oficialii echipei din Scoția să ia o decizie finală în ceea ce privește transferul lui Olaru-junior.

Însă, suma de transfer ar putea să fie un impediment pentru ca afacerea să fie parafată. Gigi Becali a transmis că e dispus să renunțe la serviciile lui Darius Olaru pentru minim 10 milioane de euro, iar prețul ar putea să crească, după meciurile lui FCSB din Conference League.

În cazul în care Darius Olaru ar ajunge la Rangers, internaționalul român ar urma să facă echipă cu Ianis Hagi, fiul celebrului fotbalist român. Ianis a fost cumpărat de Rangers de la KRC Genk, cu 3,5 milioane de euro, în iulie 2020, după ce în perioada ianuarie – iunie 2020, a fost împrumutat la echipa din Scoția.

Cotat de site-urile de specialitate la 5,5 milioane de euro, Darius Olaru a ajuns la FCSB în ianuarie 2020 după ce Gigi Becali le-a achitat celor de la Gaz  Metan Mediaș 600.000 de euro. Internaționalul român  are la activ 84 de meciuri în tricoul vicecampioanei României, a marcat 17 goluri și a dat 17 pase decisive.

admin

Latest News

Investigații RMN „la negru” în Spitalul Pantelimon. Acum este de DNA

Continuăm seria dezvăluirilor de la „Spitalul Morții” Sf. Pantelimon. Aici, au fost făcute zeci, poate sute de investigații RMN...

More Articles Like This