marți, aprilie 23, 2024

Salariul minim din România ar putea crește cu 300 de lei!

Must Read

Decizia poate fi luată de coaliția aflată la guvernare

Negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru reglementarea salariului minim în Uniunea Europeană, în care se prevăd valori de referință care ar conduce la majorarea remunerației minime inclusiv în România.

Principalele prevederi privind salariul minim european:

  1. Proiectul de directivă în forma agreată, luni seara, de reprezentanții celor două instituții legiuitoare ale UE prevede că actualizările salariilor minime statutare vor avea loc cel puțin o dată la 2 ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru acele țări care utilizează un mecanism de indexare automată), potrivit unui comunicat transmis publicației startupcafe.ro, de Consiliul UE. Acesta este și cazul Românei, în care există un salariu minim pe economie, cu anumite majorări pentru sectoare anume (construcțiiagricultură, industria alimentară).
  2. De asemenea, partenerii sociali vor trebui să fie implicați neapărat în procedurile de stabilire și actualizare a salariului minim legal.
  3. Statelor membre cu salarii minime legale li se solicită să pună în aplicare un cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare.
  4. Pentru evaluarea adecvării, țările UE pot stabili un coș de bunuri și servicii la prețuri reale, a precizat și Parlamentul European, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.  
  5. Statele membre „pot aplica” și „valori de referință orientative”, utilizate în mod obișnuit la nivel internațional, cum ar fi stabilirea salariului minim la 60% din salariul mediu brut și 50% din salariul mediu brut.
  6. Deducerile sau variațiile la salariul minim vor trebui să fie nediscriminatorii, proporționale și să aibă un obiectiv legitim, cum ar fi recuperarea sumelor supraevaluate plătite sau deducerile dispuse de o autoritate judiciară sau administrativă.
  7. Viitoarea directivă își mai propune să promoveze negocierea colectivă privind stabilirea salariilor și să îmbunătățească accesul efectiv la protecția salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim conform legislației naționale, de exemplu printr-un salariu minim legal sau prin contracte colective.
  8. Pentru a determina accesul la protecția salariului minim, proiectul de directivă agreat vine cu măsuri ce includ controale de către inspectoratele de muncă și informații ușor accesibile cu privire la protecția salariului minim.
  9. Statele UE vor fi obligate să instituie un sistem de aplicare a legii, inclusiv de monitorizare, controale și inspecții în teren, pentru a asigura conformarea cu legea și pentru a combate subcontractarea abuzivă a muncitorilor, activitățile fals-independente, orele suplimentare neînregistrate sau intensitatea crescută (artificial) a muncii.
  10. Propunerea Comisiei Europene fusese înaintată celor doi colegislatori – Consiliul UE și Parlamentul European – la 28 octombrie 2020. Consiliul și-a convenit poziția la 6 decembrie 2021; Parlamentul și-a adoptat mandatul de negociere la 25 noiembrie 2021.
  11. De la începutul lunii ianuarie 2022, au avut loc opt runde de negocieri între Consiliu și Parlamentul European.

Salariul minim ar putea crește în România cu 300 de lei!

Veste bună de la Bruxelles pentru românii cu venituri mici. Salariul minim ar putea să crească în România cu circa 300 de lei, dacă se va implementa directiva privind salariul minim european, a declarat Dennis Radtke, un europarlamentar german, care face din Partidul Popular European. Salariul minim european nu va fi același în toate statele membre, a spus europarlamentarul german, care a adăugat că, la nivelul țărilor UE, există o scădere a contribuției colective în ultimii ani și ”trebuie să stabilim ce este corect și adecvat din perspectiva plății pentru un angajat”.

„Cred că este un pas mare pentru Uniunea Europeană și un pas mare pentru a avea o Europă mai socială! Poate ar trebui să vă spun ce nu se întâmplă acum – au fost multe zvonuri, multe discuții emoționale, în legătură cu această problemă a salariului minim. Am fost adesea întrebat dacă vom avea același salariu minim în România ca în Franța sau în Germania. Desigur, nu este cazul să fie așa, pentru că Uniunea Europeană nu are competența de a face asta și, desigur, nu are sens să avem un salariu minim unic pentru toate țările europene!”- a declarat europarlamentarul german, pentru un post televiziune din România.

„Trebuie să întărim contribuția colectivă!

”Dar ceea ce se întâmplă, și vreau să spun asta, este partea grea a acestei directive și anume felul în care putem să întărim contribuția colectivă! În multe state membre, nu doar în România, de pildă, ci și în țara mea, în Germania, avem o scădere a contribuției colective în ultimii ani și convingerea mea personală este că trebuie să stabilim ce este corect și adecvat din perspectiva plății pentru un angajat. Aceasta se poate stabili prin contractul de muncă dintre sindicate și asociațiile angajatorilor. Noi lucrăm acum la contractele colective de muncă, avem un scop comun pentru toate țările membre ale Uniunii Europene, ca acestea să aibă o acoperire de 80% în contractul colectiv de muncă. Deci, este un drum lung de străbătut pentru România, dar și pentru Germania. unde avem o acoperire de 50% pentru angajați prin contractul colectiv de muncă”, a adăugat Dennis Radtke, intr-un interviu pentru Antena 3. Noua legislație va obliga statele membre în care mai puțin de 80% din forța de muncă este protejată printr-un acord colectiv, să creeze un plan de acțiune pentru creșterea acestei protecții. Astfel, salariul minim va fi considerat suficient dacă asigură un nivel de trai decent, pe care statele membre îl pot calcula prin stabilirea unui coș de bunuri și servicii la prețuri reale.

admin

Latest News

Biden vrea să livreze rapid – interceptorii și muniția ar putea fi în Ucraina “în câteva zile”

SUA intenționează să ofere sprijin militar Ucrainei în câteva zile de la adoptarea preconizată a legii. Cu toate acestea,...

More Articles Like This