duminică, octombrie 1, 2023

Poliția austriacă – urmărire de kinogramă a unor diplomați ucrainieni beți, prin Viena!

Must Read

Potrivit ziarului krone.at, Poliția austriacă a fost implicată vineri dimineața,12 august, într-o acțiune de ”urmărire nebună”, în centrul orașului Viena. Polițiștii au urmărit un autoturism care, deși accidentase un alt vehicul, nu s-a oprit pentru control. Vehiculul în care circulau regulamentar 4 turiști germani, în apropierea Primăriei din viena, a fost izbit violent din spate de o altă mașină. Șoferul mașinii care a provocat accidentul, în loc s oprească, și-a continuat drumul. La scurt timp, a apărut și Poliția, care a declanșat o operțiune de urmărire a fugarilor. Aceasta s-a încheiat după câteva minute, în fața clădirii Parlamentului, unde mașinile de poliție au reușit să blocheze autoturismul care produsese accidentul. Ofițerii au oprit mașina și, cu pistoalele scoase, le-au cerut celor trei ocupanți să iasă din autoturism. Cu toate acestea, cooperarea acestora cu Poliția a fost limitată. După cum au aflat reporterii krone.at din sursele Poliției, bărbații ar fi diplomați de rang înalt, de la ambasada Ucrainei. În timp ce pasagerul a refuzat testul de alcool, presupusul șofer – conform victimelor accidentate, a schimbat locurile după accident u unul dintre pasageri, avea o alcoolemie de peste 2 la mie. Dacă ambasada Ucrainei la Viena nu va ridica imunitatea diplomatică a suspecților, vinovații, deși beți mangă, vor rămâne nepedepsiți din punct de vedere legal.

Latest News

Trei români au făcut tot ce le-a stat în putință ca să fie arestați de polițiștii austrieci. „Mașina are doar trei roți”

Trei români s-au comportat agresiv în orașul austriac Graz, iar în cele din urmă au fost arestați, după ce...

More Articles Like This