vineri, martie 29, 2024

Copacul inteligent – “city tree”, testat la Brașov!

Must Read

Un astfel de “zid verde” absoarbe poluanți cât 275 de arbori

CityTree este primul filtru biotehnologic de praf fin din lume pentru zonele urbane. Modulele integrate de mușchi aduc pădurea în oraș și asigură un aer curat și vizibil. Combină puterea de filtrare naturală a mușchilor cu tehnologia inteligentă IoT. Cu un sistem automat de irigare și ventilație, CityTree poate curăța și răci aerul din jur. Studiile independente arată că până la 82% din praful fin din aer este filtrat direct la mușchi, iar aerul este răcit suplimentar cu până la 4°C. În 10 săptămâni, CityTree a curățat 1,3 milioane de metri cubi de aer. 65 de grame de particule de murdărie ultrafine au fost filtrate. Aceasta corespunde poluării produse de emanarea gazelor de eșapament de la o mașină pe o distanță de 14.400 km.

Primăria Brașov – interesată de “copacul de mușchi”

Potrivit publicației news.bv, Primăria Brașov a lansat procedura pentru achiziția unui sistem inteligent de filtrare si purificare a aerului în mediul urban prin intermediul bio-tehnologiei, sistem care este dotat cu ventilatoare de dimensiuni mari care „inspiră” aer murdar şi „expiră” aer filtrat. Filtrarea se realizează prin intermediul unor panouri cu muşchi. Capacitatea de filtrare a acestui sistem este de aproximativ egală cu capacitatea de filtrare a 275 de copaci.

Sistemul trebuie să cuprindă echipamentele necesare instalării unui punct de filtrare a aerului la nivelul solului. Utilizează un sistem de tip mobilier urban, care utilizează plante (culturi de mușchi). Acestea absorb particule în suspensie și oxizi de azot, atrag poluanți, inclusiv CO2 și eliberează oxigen, aer purificat. Valoarea aportului de oxigen este echivalent cu 275 de copaci maturi. Peretele viu vertical cu plante va oferi umbră, va fi irigat complet automatizat, alimentat cu substanțe nutritive și va utiliza tehnologia de ultimă oră Internet of Things (IoT) pentru monitorizare si mentenanță. Calitatea aeului, performanța filtrării și cerințele instalațiilor pot fi monitorizate și analizate de la distanță. Peretele mușchilor irigați produce, de asemenea, prin sistemul de ventilație, un efect de răcire asupra zonei înconjurătoare, ajutând la combaterea efectului insulei de căldură urbană. Ansamblul poate fi utilizat și ca loc de relaxare, având la bază o platforma de lemn de tip bancă.

Sistemul va fi însoțit de o aplicație mobilă care detaliază funcțiile echipamentelor utilizate, precum și performanța din punctul de vedere al parametrilor de mediu. Aplicația este asigurată de furnizor pentru 36 de luni de la punerea în funcțiune și include platforma tip „dashboard” pentru a afișa performanță și statusul echipamentului, precum și componenta de afișare a performantei în raport cu datele specifice de mediu din locul unde a fost instalat.

Cine vine la licitație?!

Municipalitatea brașoveană a mai încercat să achiziționeze și să testeze un astfel de sistem. Proiectul fusese aprobat la finanțare în cadrul bugetării participative. Dar caietul de sarcini impunea furnizorului și branșarea sistemului la rețeaua de energie electrică și la cea de apă. Companiile care puteau asigura aceste sisteme nu au depus oferte. Conform actualei proceduri, furnizorul are obligația de a realiza proiectul tehnic, de a asigura transportul și instalarea, apoi, pentru o perioadă de 36 de luni, va trebui să asigure mentenanța sistemului de bio-filtrare: întreținerea mușchilor, a sistemului de irigare, a consumabilelor, tratamentul apei, întreținerea sistemului de ventilație, a componentelor electronice și controlul dispozitivului, precum și accesul la aplicația software a acestui sistem. Municipalitatea va asigura branșarea sistemului la rețelele edilitare. Valoarea estimată a acestui contract este de 333.776, 03 lei + TVA. Modalitatea de atribuire este prețul cel mai mic. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 iulie 2022.  Primul „copac urban“ va fi testat în zona b-dului Eroilor, fie în Piața Sfântul Ioan, fie în Livada Poștei-Biblioteca Județeană.

admin

Latest News

„Palat Eschenbach” din Viena, susținut de Alexandru Tomescu și Sânziana Mircea, a prefațat ciclul de evenimente aniversare organizate de Asociația „Mihai Eminescu” cu prilejul...

La data de 11 martie 2024, în eleganta sală de concerte a „Palatului Eschenbach”, situată în Cartierul Muzeelor din...

More Articles Like This