Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe data de 2 aprilie pe Sfântul cuvios Tit. Acesta s-a călugărit de tânăr și și-a trăit viața în slujba lui Dumnezeu. A primit darul facerii de minuni și s-a opus distrugerii icoanelor de către păgâni, în secolul al IX lea.
Cuviosul Tit a viețuit în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfântul Tit s-a călugărit de tănăr și a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea. În vremurile prigoanelor împotriva sfinelor icoane și a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare și neclintit ca un adevarat Stâlp al Ortodoxiei și al Bisericii lui Hristos.
Pentru marea sa dragoste, smerenie și curăție, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al nouălea.
Rugăciunea Sfântului Cuvios Tit
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai facut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminator lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfinți Mucenici Amfian și Edesie
Tot astăzi se face promenirea Sfinților Mucenici Amfian și Edesie. Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Maximian (305-313). Erau frați din maică, și trăiau în cetatea Patara din provincia Lichia, în casa guvernatorului păgân al cetății. Mergând ei la Berit pentru studiul științelor, au aflat dreapta credință creștină și s-au făcut următori ai lui Hristos.
Mai apoi s-au lepădat de lume, de țară și de familie și au plecat la Cezareea Palestinei. Când creștinii din Cezareea au fost obligați prin decretul împăratului Maximian (305-313) să aducă jertfe idolilor, mulți creștini, printre care și Amfian și Edesie, au refuzat și atunci au fost aduși înaintea stăpânitorului Urban.
Și propovăduind Amfian, în priveliște, pe Iisus Hristos Dumnezeu adevărat, a fost bătut peste obraz și călcat de picioarele ostașilor și mai în urmă l-au spânzurat. Dar rămânând în credința și mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat în adâncurile mării și acolo s-a săvârșit.
Iar Edesie a fost și el prins și torturat, iar apoi trimis la muncă forțată în minele de cupru din Palestina. După ce a fost eliberat, Edesia s-a dus la Alexandria cea din Egipt. Iar acolo, văzând pe guvernatorul Ieroclis cum chinuiește pe creștini, necruțându-se pe sine, cu însăși mâna sa a pălmuit pe acel stăpânitor, și pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârșit și a luat cununa muceniciei.