Suntem un popor prost de bun. Ne deschidem ușa către toți străinii, îi primim cu căldură și apoi privim liniștiți cum suntem agresați, furați, umiliți în propria noastră casă.
De la migratori și imigranți, până la refugiați sau tineri veniți să studieze, România s-a dovedit permanent o gazdă primitoare.
Minoritari tot timpul în Transilvania, ungurii revendică autonomia unei zone românești. La fel cum descendenți sau la prima generație de alogeni, indivizi ca Iohannis sau Arafat, își manifestă excesele dictatoriale asupra unui popor prost de bun.
Între timp, noi hoarde de migratori (denumiți academic refugiați) se instalează liniștiți în țara noastră.
Struții care conduc România
În cotidianul german Die Welt, Thomas Schmid publica în urmă cu două săptămâni articolul „Viktor Orbán, un naționalist popular, care nu are loc în UE”. Un material care susține cauza României în fața intențiilor iredentiste ale Ungariei, mai mult decât reușește întreg Guvernul de la București.
”Ungaria este un fenomen special în UE, deoarece, în ciuda regulilor, crede că poate guverna un alt stat membru. De aproape un sfert de secol, de exemplu, organizează o universitate de vară la Băile Tușnad, unde Orbán s-a distanțat recent de UE mai clar ca niciodată…
… premierul încurajează în mod deliberat diviziunea. Dar scopul său merge mai departe: el vrea o tutelă, practic, maghiară, pe teritoriul României.
Pentru Orbán, granițele sunt sacre, în urmă cu șapte ani a făcut să se construiască un gard între Ungaria și Serbia, dar când vine vorba de diaspora, granițele sunt foarte poroase. Este vorba de ingerința flagrantă a statului maghiar în România, în domeniul economic, cultural și politic.
Este o lume ciudată, în care este posibil ca un șef de guvern maghiar să viseze la restaurarea unui imperiu sacru care nu a existat niciodată sub această formă. În plus, UE nu poate face mare lucru în privința acestui om… Un naționalist völkisch, care, în plus, se alătură căruței lui Putin nu are absolut nici un loc în UE”.
Iohannis, Aurescu și Ciucă pot pretinde că poziția struțului este soluția diplomatică pentru acțiunile Budapestei. Europa, însă, vede și, chiar dacă nu poate interveni, nici nu se declară încântată de incapacitatea României de a-și susține cauza.
Fidelitatea față de țară
Poate că la nivelul UE nu există astăzi foarte mult spațiu de manevră. Traversăm o perioadă în care rușii abia așteaptă (re)deschiderea disputelor etnice din Balcani sau Europa de Est. Argumentul invadării Ucrainei, grija pentru etnicii ruși din regiunea Donbas, poate fi extrapolat oricând în România, de către unguri sau, în Balcani, de alte popoare revanșarde.
România are însă nu doar pârghii legale, dar și obligația să dispună măsuri.
Formațiunea maghiară din Guvern cuprinde indivizi cu dublă cetățenie, care nu și-au ascuns niciodată intențiile revizioniste. Este inadmisibil pentru un membru al Guvernului României să-i fie pusă la îndoială loialitatea față de țară. Asta, a noastră, nu „Patria” pe care o poartă ei în suflet.
Etnicii maghiari nu aduc niciodată în discuție îndatoririle și obligațiile lor. Cele pe care le are fiecare cetățean român. „Fidelitatea față de țară e sacră” articulează foarte clar Constituția României.
Retorică pe care o promovează, cu obstinație, este despre drepturi și aspirații. Niciodată nu sunt mulțumiți, întodeauna mai găsesc ceva de revendicat.
În nici o țară din Europa, o minoritate alogenă nu are drepturi cât maghiarii în România. De la formațiunea care nu este partid, dar participă de 30 de ani la guvernare, până la denumirile bilingve ale unor localități, românii au acordat minorității maghiare drepturi mai multe decât are majoritatea.
Străini în propria țară, în zonele din Transilvania unde se vorbește doar limba maghiară, românii sunt tolerați, greu suportați și, nu de puține ori, umiliți. Pentru un individ care dorește obținerea cetățeniei române, cunoașterea limbii oficiale, a Imnului Național și a simbolurilor Statului sunt determinante în succesul demersului său.
În schimb mulți etnici maghiari, care locuiesc de zeci de ani în România și au primit prin naștere cetățenia, nu cunosc sau refuză să vorbească limba română. Conducătorii noștri nu au nici o reacție.
Puritatea rasială a popoarelor migratoare
Ne mai surpinde să constatăm că foarte puțini se mai obosesc să le explice ungurilor că trăiesc un delir? Noi nu ne apărărm simbolurile naționale și să emitem pretenții pentru a ne apăra împotriva unor manipulări ordinare? Să fim serioși!
Cât de greu este să le explicăm acestor impostori că aberațiile lor nu pot ține loc de adevăr? Că interpretările tendențioase și falsurile nu pot substitui secole de istorie.
Astăzi, Viktor Orban vorbește despre „puritatea rasială”. În 1910, un istoric maghiar recunoștea că doar 10% din unguri sunt urmașii triburilor ungare, restul fiind populații maghiarizate de-a lungul timpului.
De altfel, personalitățile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin a fost român, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar) sârb, iar Kosuth Lajos, slovac, la fel ca majoritatea regilor Ungariei.
În anul 896, șapte triburi maghiare și trei de turci khazari, alungate din stepele Asiei, se stabilesc în Panonia. Mai puțin de un sfert de milion de nomazi, conduși de regele Arpad, au început să jefuiască și să răspândească teroare printre populațiile indigene.
Incursiunile lor sângeroase din centrul Europei (unele ajungând până în Spania) au fost oprite după bătălia de la Lechfeld, din 955, când Otto cel Mare a distrus armata maghiară condusă de Bulcsú, Lehel și Súr.
În perioada următoare, Ștefan cel Sfânt unifică triburile ungurești și le creștinează. Este o perioadă în care începe și procesul de maghiarizare agresivă a populației locale. În fapt, esența strategiei de supraviețuire și colonizare a acestui mic popor asiatic, imigrant în Europa.
Istoria unei manipulări
Înfrângerea de la Mohacs, din 1526, în fața turcilor și cucerirea capitalei Buda, în 1541, duc la dispariția regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine pașalâc turcesc. Transilvania era principant independent, sub suzeranitate otomană.
După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar și Transilvania, anexări recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699). În 1849, Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția austro-rusă respinge pretențiile sale.
În 1867, Ungaria devine regat al Imperiului Habsburgic, având Constituție proprie și o relativă autonomie. În 1918, Imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent, iar Transilvania se unește cu România.
Ungurii de astăzi poate că sunt urmașii celor care au colonizat agresiv parte din Panonia, dar regatul Ungariei a fost mai bine de 3 secole pașalâc sau provincie habsburgică.
În tot acest timp, Transilvania a fost voievodat autonom sau, cel mult, provincie austriacă (ca și Ungaria, de altfel). Transilvania și-a pierdut independența în 1699 și a aparținut până în 1918 Imperiului Habsburgic. Ungaria nici nu a existat, din 1526 până în 1867.
Este adevărat, în 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei.
Până în 1944, când revine României, ungurii readuc teroarea în rândul populației locale. Ucid valahi și evrei, considerați rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloși executanți ai teoriilor rasiale naziste, golind, practic, Transilvania, de evrei.
Într-un interval mai scurt decât un mandat la Cotroceni, ungurii au devastat Transilvania. Continuă și astăzi să se instaleze comod acolo, sub privirile unui popor prost de bun.
Slava Ukraini!
Prin urmare, atitudinea lui Viktor Orban nu face decât să confirme originea sa, dar n-ar trebui să surprindă cancelariile europene.
Dacă istoria nu le este favorabilă ungurilor, o modifică și declară adevărul indezirabil. Dacă popoarele pașnice le oferă adăpost și sprijin, le terorizează și încearcă să le asimileze. Celor care-i primesc ospitalier le opun, cu aroganță și impertinență, aberația raselor pure. Cărei rase aparține un popor de venetici?
In urmă cu mai multe secole, s-au instalat în Carpați câteva zeci de mii de migratori unguri. Astăzi, solicită autonomia unui ținut care există doar în povești.
De peste șase luni, țara este împânzită de ucraineni. Refugiații unui război care ar fi trebuit evitat. Mii de curajoși cu care Zelensky își apără țara, la televizor. Îi vedem etalându-și mașinile scumpe, ocupând cartiere de lux, inclusiv în București, „integrându-se” agresiv, sub privirile nepăsătoare ale unui popor prost de bun. Miliarde de euro tranzitează România, iar autoritățile privesc impasibile.
Guvernul român a izolat Moldova noastră de Europa, prin refuzul de a construi o autostradă în cei 32 de ani de democrație original-mioritică. În schimb singurul drum rezonabil care leagă Suceava de București (DN2) a început să fie, tot mai mult, fief ucrainean.
Camioanele de mare tonaj ucrainene sfidează, ignoră regulile și reprezintă un real pericol pentru siguranța traficului. Șoferii de pe limuzine sau SUV-uri cu numere de „slava Ukraini” devin tot mai agresivi și îi șicanează pe români în trafic. Pur și simplu pentru că nu eliberează o șosea pe care „refugiații” reclamă exclusivitate.
Nimeni nu intervine. Poate așteptăm ca, la următoarele alegeri, să apară pe liste o formațiune care susține interesele sutelor de mii de refugiați ucraineni aflați în România. Pe când un Guvern condus de UDMR și Partidul „Slava Ukraini”?
ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.politicaapocalipsei.net:https://politicaapocalipsei.net/2022/08/12/un-popor-prost-de-bun-o-natiune-inconstienta/