sâmbătă, octombrie 1, 2022

“UE este, efectiv, o oligarhie!”

Must Read

Premierul polonez arată că Uniunea Europeană nu mai este demult o democrație!

Mateusz Moraviecki acuză UE de șantaj și amenință Bruxell-ul cu represalii

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de comportament imperialist față de statele membre mai mici într-un articol de opinie publicat miercuri pe site-ul de știri Welt. „Practica politică a arătat că pozițiile Germaniei și Franței contează mai mult decât toate celelalte!” – a scris Morawiecki pentru postul de știri german welt.de, solicitând o abordare mai bazată pe consens.

UE este o oligarhie de facto!

„Așadar, avem de-a face cu o democrație formală și o oligarhie de facto, în care cei mai puternici dețin puterea!” – a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combatut la fel ca și imperialismul rus. Prim-ministrul polonez, al cărui guvern naționalist de Drept și Justiție (PiS) s-a ciocnit în repetate rânduri cu Bruxelles-ul pe probleme de stat de drept, a declarat că invazia rusă a Ucrainei a aruncat în centrul atenției deficiențele UE. El a cerut „reformă profundă care să pună din nou binele comun și egalitatea în fruntea principiilor uniunii”. Politicienii partidului de guvernământ din Polonia au spus că Varșovia ar putea răspunde la șantajul Uniunii Europene, dacă țara nu își primește partea din fondurile pentru redresarea pandemiei. Bruxelles-ul a semnalat că nu este mulțumit de ultimele reforme judiciare ale Poloniei.

Mateusz Morawiecki: “Europa trebuie să pună Rusia imperialistă în locul ei. Dar după aceea, dominația celor mai puternici trebuie respinsă și în interiorul UE, scrie autorul nostru invitat, șeful guvernului Poloniei. Asta înseamnă mai puțină influență pentru Germania și birocrația de la Bruxelles. Războiul din Ucraina a dezvăluit adevărul despre Rusia. Cei care au refuzat să recunoască faptul că statul lui Putin are tendințe imperialiste trebuie să se confrunte acum cu faptul că demonii secolelor XIX și XX au fost reînviați în Rusia: naționalismul, colonialismul și totalitarismul. Dar războiul din Ucraina a dezvăluit și adevărul despre Europa. Avem de-a face cu o democrație formală și o oligarhie de facto în care cel mai puternic deține puterea. În plus, cei puternici greșesc și sunt incapabili să accepte criticile din afară.

Germania și Franța au comportament imperialist!

În articolul găzduit de ziarul conservator german Die Welt, Morawiecki incriminează Germania şi Franţa de comportament „imperialist”, scriind că UE s-a transformat, de facto, dintr-o democrație într-o oligarhie în care puterea este deţinută exclusiv de către cei mai puternici. „Practica politică arată că vocea Germaniei şi a Franţei contează mai presus de orice…”, afirmă autorul. Poziția aceasta nu e nouă pentru eurosceptici sau eurofobi, dar e prima dată când este exprimată atât de frust de șeful Executivului unei țări de 40 de milioane de oameni, membră a blocului comunitar, care, între fostele țări comuniste, n-o duce chiar rău.

Într-adevăr, la o privire mai atentă, apare că aplicarea principiului fundamental al democraței (alegerile conduc la investirea unui guvern menit să ia hotărări ce decurg din programul politic al majoritîții victorioase) este minat de o contradicție de logică formală. Dacă îl aplicăm concomitent nivelului local și nivelului de Bruxelles. Pentru că, local (într-o țară), poate câștiga un partid (cu un program politic), iar la Bruxelles (nivel central) se poate instala o familie de partide (cu alt program politic) din care acel partid câștigător local nu face parte. Poporul local nu a votat să fie condus de familia politică de la Bruxelles. Rezultă că a aplica orbește toate măsurile emanate de Bruxelles se poate lesne transforma într-o ocolire, o „dublare”, un „by-pass” mascat al actului democratic de la nivel local.
Mai mult, un partid sancționat și dat jos de la putere în țara lui, se poate regăsi bine merci la putere la nivel de Bruxelles, dacă alte partide din familia lui au câștigat alegerile în alte țări (cu electorat mai numeros). Deci electoratul local îl dă jos, dar electoratul general (de la care emană, teoretic, Comisia de la Bruxelles) i-l trimite iar pe cap – sub forma obligației implementării de măsuri pe care electoratul local le repudiază, că de-asta l-a dat jos.
La limită, dacă tot ce ar veni de la Bruxelles ar trebui să se aplice automat în țările blocului (cum este din ce mai clară tendința), ar rezulta că, indiferent ce ar vota electoratul local și ce guvern s-ar forma, ar fi degeaba, întrucât ar trebui să se aplice ce spune Comisia de la Bruxelles, care, repetăm, e posibil să întruchipeze alte orientări politice și alte interese (citește: ale țărilor din care provin respectivii șefi). În acest fel, voința electorală locală este răsturnată de alte electorate (mai numeroase după populație), din alte țări.
Și-atunci, ce facem?

Neomarxismul pândește la colț!

Democrația, ca set de valori și abordări este aceeași și, evident, există standarde unanim acceptate, mai ales la stadiul de concept. Problemele intervin când vine vorba de aplicarea în practică a acestor concepte. Condițiile locale nu sunt peste tot la fel – și, în primul rând, nu sunt la fel de la Vest la Est. Problema este de a surmonta șolticăriile și șerpăriile locale inerente într-un spațiu post dictatorial. Unii încearcă să-și ascundă crimele dinainte, iar alții încearcă să le răzbune pe cele care, poate, nu există. Toți sunt tarați. Sunt marcați nu cu fierul roșu, ci cu secera și ciocanu’. Este un Babilon existențial. De care Vestul habar n-are.
Așa stând lucrurile, avem voie să juxtapunem, să însumăm ca bețișoarele la artimetică, electorate din țări cu istorii recente atât de diferite? Pe de o parte, țări ajutate de Planul Marshall după război, ieșite de ani buni la un liman existențial, pe de alta – țări însclavizate de regimul comunist, nerecuperate din traumă, cărora după ieșirea din tunel, nu s-a gândit nimeni să le acorde nici măcar vreo firmitură de plan Marshall? (Iată că acum se pregătește un plan Marshall pentru Ucraina. Foarte bine. Dar cu noi, ceilalți, cum rămâne? Rezultă că e mai bine să fii atacat de ruși, decât să te fi eliberat de ei?)
Au electoratele de pe întinderea UE aceleași priorități? Au avut aceeași evoluție ca să aibă aceeași gândire? Evident că nu. Țările din Vest și-au cam făcut plinul, au un anumit nivel de dezvoltare, pe când cele din Est, provenite din sărăcie și marasm, din mașina comunistă de tocat conștiințe, au ușor altă scară de priorități, inclusiv unele primare nerezolvate. E totuna? E totuna ca hotărârile de la Bruxelles să-i includă concomitent și pe unii, și pe alții? Folosește cetățenilor din ambele părți această simultaneitate? Da, spune Moraviecki, dar numai în măsura în care există un compromis în luarea deciziilor – și se vede din avion că are dreptate.

Unde duce globalizarea votului? Evident, la creșterea ponderii electoratelor numeric mari, în detrimentul electoratelor numeric mici, care sunt înghițite, canibalizate, puse în situația de a nu-și mai vedea implementate proiectele stringente pe teritoriile proprii, întrucât faza stringenței în Vest a fost depășită. Acum e faza lentorii sătulului.
Or, a adiționa electoratele ca bilele pe numărătoare echivalează cu o expandare abuzivă – și deci o mistificare – a aplicării conceptului de democrație: peste granițe, culturi, etnii și limbi diferite. În care unii dintr-un loc, cu o metafizică specifică, ajung să-și impună voința asupra altora din alt loc, cu altă metafizică specifică. Unora le place să mânânce lăcuste, altora pârjoale de porc. Nu sunt sănătoase nici unele nici altele, dar ce să facem, să-i obligăm pe toți să mânânce lăcuste? Nu cumva se sare calul? Nu cumva se sare nu doar calul, ci toată herghelia?

Care sunt țările cu electoratele cele mai mari? Evident Germania și Franța. Renunțarea la principiul unanimității – pentru domeniile care sunt acreditate (fiscalitate, finanțe, politică externă, securitate) – ar constitui o lovitură mortală dată funcționării echitabile a structurilor UE, ar transforma țările mai mici (dar suverane) în țări-balama, după modelul partidelor-balama din politică.
Or, este total în afara tratatelor de constituire să existe țări principale și țări-balama.
Deja, în acest punct, începem să ne înfiorăm, pentru că ne aflăm în vecinătatea conceptului de globalism – care este de factură clar neo-marxistă. Să înțelegem că Uniunea Europeană, la modul în care evoluează, nu poate fi decât neo-marxistă, indiferent dacă partidele aflate în frunte sunt Popular, Liberal, Socialist, Ecologist etc.?! Să înțelegem că neo-marxismul este impregnat chiar în mecanismul decizional de funcționare – care, oricum, de-a lungul vremii, a fost pervertit considerabil față de tratatele de bază?
Ce să mai spunem când chiar unul dintre motoarele Europei este dirijat de un de neo-marxist mascat? Ați observat, de 14 iulie, ce frumusețe de „Cântarea Franței” (de extracție alegorică tip Kim – Mao – Ceaușescu) a făcut Macron pe Champs Elysees la sfârșitul paradei militare? Și cum a adăugat versuri noi la Marseilleză?!!
La urma umei, ce sunt neomarxiștii altceva decât comuniști reprimați în sinea lor și regurgitați “cultural”… Excluderea din partid și trimiterea la reeducare a fost înlocuită de cancel culture (cultura anulării individului, dacă nu face ce trebuie). În visul lor drogat cu noua luptă de clasă transformată în political correctness, totul se egalizează – valori cu non-valori, principii cu interese, vinovății cu inocențe bine-camuflate.

Latest News

Prăbușirea Pilonului II de pensii!

Sorin Roșca Stănescu Așa-numitul Pilon II de pensii e la pământ. Acolo s-au pierdut bani, nu glumă. O sumă colosală....

More Articles Like This