Notă: Graham E. Fuller este un fost vicepreședinte al Consiliului Național de Informații la CIA, responsabil pentru previziunile informațiilor globale.
Articol preluat de pe blogul https://grahamefuller.com/blog/
Războiul din Ucraina a durat suficient de mult până acum, pentru a dezvălui anumite traiectorii clare. În primul rând, două realități fundamentale:
Putin trebuie condamnat pentru lansarea acestui război – la fel ca practic orice lider care lansează orice război. Putin poate fi numit un criminal de război – în bună companie cu George W. Bush, care a ucis un număr mult mai mare decât Putin.
Condamnarea secundară aparține SUA (NATO) pentru că a provocat în mod deliberat un război cu Rusia, prin împingerea implacabilă a organizației sale militare ostile, în ciuda notificărilor repetate ale Moscovei despre trecerea liniilor roșii, până la porțile Rusiei. Acest război nu trebuia să fie, dacă neutralitatea ucraineană, la fel ca a Finlandei și Austriei, ar fi fost acceptată. În schimb, Washingtonul a cerut o înfrângere clară a Rusiei.Pe măsură ce războiul se apropie de sfârșit, unde se îndreaptă lucrurile?
Contrar declarațiilor triumfaliste ale Washingtonului, Rusia câștigă războiul, Ucraina a pierdut războiul. Orice daune pe termen lung aduse Rusiei, sunt deschise dezbaterii. Sancțiunile americane împotriva Rusiei s-au dovedit a fi mult mai devastatoare pentru Europa decât pentru Rusia. Economia globală a încetinit și multe țări în curs de dezvoltare se confruntă cu o penurie serioasă de alimente și cu riscul de foamete. Există deja crăpături adânci pe fațada europeană a așa-numitei „unități NATO”. Europa de Vest va regreta din ce în ce mai mult ziua în care l-a urmărit orbește pe Pied Piper-ul (n.r. un lider care face promisiuni iresponsabile) american în război, împotriva Rusiei. Într-adevăr, acesta nu este un război ucrainean-rus, ci un război american-rus, purtat prin proxy, până la ultimul ucrainean. Spre deosebire de declarațiile optimiste, NATO ar putea, de fapt, să iasă, în cele din urmă, slăbită. Europenii occidentali se vor gândi îndelung la raţiunea și la costurile profunde de a provoca confruntări mai profunde pe termen lung cu Rusia sau alți „concurenți” ai SUA. Europa se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, la achiziționarea de energie rusească ieftină. Rusia se află în vecinătate și o relație economică naturală cu Rusia va avea, în cele din urmă, o logică copleșitoare. Europa percepe deja SUA ca pe o putere în declin, cu o „viziune” de politică externă neregulată și ipocrită, bazată pe nevoia disperată de a păstra „conducerea americană” în lume. Disponibilitatea Americii de a intra în război în acest scop, este din ce în ce mai periculoasă pentru alții.
Washingtonul a precizat că Europa trebuie să se înscrie într-o luptă „ideologică” împotriva Chinei, precum și într-un fel de luptă adaptabilă a „democrației împotriva autoritarismului”. Totuși, în orice caz, aceasta este o luptă clasică pentru putere, pe tot globul. Iar Europa își poate permite și mai puțin să gafeze în confruntarea cu China – o „amenințare” percepută, în primul rând, de Washington, dar neconvingătoare pentru multe state europene și pentru o mare parte a lumii.
Inițiativa Belt and Road (Drumul mătăsii-n.n.) a Chinei este, poate, cel mai ambițios proiect economic și geopolitic din istoria lumii. Deja, ea leagă China de Europa, pe calea ferată și pe mare. Excluderea europeană din proiectul “Belt and Road” va costa scump. Rețineți că “Belt and Road” trece chiar prin Rusia. Este imposibil ca Europa să-și închidă porțile față de Rusia, menținând, în același timp, accesul la acest mega proiect eurasiatic. Astfel, o Europă care percepe SUA deja în declin, are puține motive să se alăture trenului împotriva Chinei. Sfârșitul războiului din Ucraina va aduce o reconsiderare serioasă în Europa, cu privire la beneficiile sprijinirii încercării disperate a Washingtonului de a-și menține hegemonia globală.
Europa va trece printr-o criză de identitate din ce în ce mai mare, pentru a-și determina viitorul rol global. Vest-europenii vor obosi să se supună dominației americane de 75 de ani, asupra politicii externe europene. În acest moment, NATO este politica externă europeană și Europa rămâne inexplicabil de timidă în a fi o voce independentă. Cât timp va prevala aceasta?!
Vedem în prezent cum sancțiunile masive ale SUA împotriva Rusiei, inclusiv confiscarea fondurilor rusești din băncile occidentale, determină cea mai mare parte a lumii să reconsidere judecata de a-și pune economiile în întregime, în dolarul american, pe viitor. Diversificarea instrumentelor economice internaționale este deja în cărţi și nu va acționa decât pentru a slăbi poziția economică, odinioară, dominantă, a Washingtonului și armonizarea unilaterală a dolarului.
Una dintre cele mai tulburătoare trăsături ale acestei lupte dintre SUA și Rusia din Ucraina a fost corupția totală a presei independente. Într-adevăr, Washingtonul a câștigat războiul informațional și propagandistic fără greutate, orchestrând toate mass-media occidentale să cânte același imn pentru caracterizarea războiului din Ucraina. Occidentul nu a fost niciodată martor la o astfel de impunere generală de către perspectiva geopolitică a unei țări, condusă de ideologie, acasă. Desigur, nici presa rusă nu este de încredere. În mijlocul unui baraj de propagandă anti-rusă virulentă, ale cărei asemnări nu le-am văzut niciodată, în vremea Războiului Rece, analiștii serioși trebuie să sape adânc, în aceste zile, pentru a obține o înțelegere obiectivă a ceea ce se întâmplă, de fapt, în Ucraina.
Dacă această dominație în mass-media americană, care neagă aproape toate vocile alternative, ar fi fost doar o scăpare, cauzată de evenimentele din Ucraina. Dar elitele europene ajung, probabil, încet-încet, să-și dea seama că au fost blocate în această poziție de „unanimitate” totală; Crăpăturile încep deja să apară pe fațada „unității UE și NATO”. Dar implicația mai periculoasă este că, pe măsură ce ne îndreptăm către viitoare crize globale, o presă liberă și autentică, independentă, dispare în mare măsură, căzând în mâinile mass-mediei dominate de corporații, aproape de cercurile politice, și acum susținută de rețelele sociale electronice, toate, manipulând narațiunea spre propriile sale scopuri. Pe măsură ce trecem într-o criză previzibil mai mare și mai periculoasă, de instabilitate, prin încălzirea globală, fluxurile de refugiați, dezastrele naturale și, probabil, noi pandemii, dominația riguroasă a statului și a corporațiilor asupra mass-mediei occidentale devine, într-adevăr, foarte periculoasă pentru viitorul democrației. Nu mai auzim voci alternative despre Ucraina, astăzi.
În cele din urmă, caracterul geopolitic al Rusiei s-a înclinat, acum, decisiv, spre Eurasia. Rușii au căutat de secole să fie acceptați în Europa, dar au fost, în mod constant, ținuți la distanță. Occidentul nu va discuta despre o nouă arhitectură strategică și de securitate. Ucraina, pur și simplu a intensificat această tendință. Elitele ruse nu mai au acum o alternativă la acceptarea faptului că viitorul lor economic se află în Pacific, unde Vladivostok se află la doar una sau două ore distanță, pe cale aeriană, de marile economii din Beijing, Tokyo și Seul. China și Rusia au fost acum împinse, în mod decisiv și aproape una de alta, în special, din preocuparea comună de a bloca libertatea neîngrădită a SUA de intervenție militară și economică unilaterală, în întreaga lume. Că SUA pot împărți cooperarea rusă și chineză pe care au indus-o, este o fantezie. Rusia are strălucire științifică, energie abundentă, minerale rare și metale bogate, în timp ce încălzirea globală va crește potențialul agricol al Siberiei. China are capitalul, piețele și forța de muncă, pentru a contribui la ceea ce devine un parteneriat natural în Eurasia.
Din păcate pentru Washington, aproape toate așteptările sale despre acest război se dovedesc a fi incorecte. Într-adevăr, Occidentul poate ajunge să privească înapoi la acest moment, drept argumentul final împotriva urmăririi obiectivului Washingtonului pentru dominația globală, în confruntări din ce în ce mai noi, mai periculoase și mai dăunătoare, cu Eurasia. Și cea mai mare parte a restului lumii – America Latină, India, Orientul Mijlociu și Africa, găsește puține interese naționale în acest război fundamental american, împotriva Rusiei.