de Kit Klarenberg – jurnalist de investigație britanic, a cărui activitate explorează rolul serviciilor de informații în modelarea politicii și a percepțiilor. – 1 iulie 2022
Exemplele evidente de acțiuni secrete ale Agenției Centrale de Informații în străinătate sunt greu de identificat astăzi, cu excepția calamităților ocazionale recunoscute, cum ar fi efortul de lungă durată de un miliard de dolari pentru a răsturna guvernul Siriei, prin finanțare, antrenament și înarmare a unor grupuri jihadiste barbare.
În parte, acest lucru rezultă din faptul că multe dintre responsabilitățile și activitățile tradiționale ale CIA sunt împărțite unor organizații „create”, în special, National Endowment for Democracy (NED).
„Vom ști că programul nostru de dezinformare este complet atunci când tot ceea ce publicul american crede că este fals” – William J. Casey
Fondat în noiembrie 1983, directorul CIA de atunci, William Casey, a fost în centrul creației NED. El a căutat să construiască un mecanism public pentru a sprijini grupurile de opoziție, mișcările activiste și instituțiile media de peste mări, care să se angajeze în propagandă și activism politic pentru a perturba, destabiliza și, în cele din urmă, să înlocuiască regimurile „inamice”. Subterfugiu cu chip uman, pentru a inventa o frază.
1987 – William Casey, fost director al Agenției Centrale de Informații (CIA) și o figură cheie în scandalul Iranului Arms-Contra, a murit de pneumonie într-un spital din New York. Avea 74 de ani. Casey, căruia i s-a îndepărtat o tumoare canceroasă din creier, a fost internat la unitatea de terapie intensivă a spitalului comunitar din Glen Cove. Casey a murit de pneumonie aspirațională. Casey a depus mărturie în fața a trei comisii ale Congresului care cercetează scandalul Iran-contra și ar fi depus mărturie în noi audieri atunci când a suferit câteva confiscări minore la biroul său CIA din Langley, Virginia. Trei zile mai târziu a fost operat de cancer la creier și a fost internat și a revenit la spital pentru mai multe tratamente. Casey a demisionat din funcția de șef al CIA în februarie.
Subliniind adevărata natură insidioasă a Endowment, într-un articol din 1991 din Washington Post, care se lăuda cu priceperea sa în răsturnarea comunismului în Europa de Est, un înalt oficial al NED, Allen Weinstein, a recunoscut: „O mare parte din ceea ce facem astăzi a fost făcut pe ascuns acum 25 de ani de către CIA”.
Avansează rapid la septembrie 2013, iar Carl Gershman, șeful NED de la lansare până în vara anului 2021, a scris un articol de opinie pentru The Washington Post, subliniind modul în care organizația sa a lucrat din greu pentru cucerirea țărilor din apropierea Rusiei: constelația fostelor republici sovietice și statele Pactului de la Varșovia, de pe orbita Moscovei.
Pe parcurs, Gershman a descris Ucraina drept „cel mai mare premiu” din regiune, sugerând că aderarea Kievului la Europa ar „accelera decesul” președintelui rus Vladimir Putin. Șase luni mai târziu, președintele ales al Ucrainei Viktor Ianukovici a fost înlăturat printr-o lovitură de stat violentă.
Scriind în Consortium News la începutul aceleiași luni, legenda investigației, Robert Parry, a amintit cum, în anul precedent, NED a finanțat 65 de proiecte în Ucraina, în valoare totală de peste 20 milioane de dolari. Acest lucru a echivalat cu ceea ce regretatul jurnalist a numit „o structură politică din umbră a mass-media și a grupurilor de activiști care ar putea fi desfășurată, pentru a provoca tulburăr,i atunci când guvernul ucrainean nu acționează așa cum dorește”.
Rolul esențial al NED în înlăturarea lui Ianukovici poate fi considerat incontestabil, o chestiune de evidență fără echivoc, totuși, nu numai că fenomenul nu este niciodată recunoscut în presa mainstream, dar jurnaliștii occidentali resping agresiv ideea, atacându-i cu răutate pe acei puțini care îndrăznesc să conteste ortodoxia stabilită a inocenței SUA. Parcă pentru a ajuta la această înșelăciune, NED a eliminat multe intrări de pe site-ul său în anii posteriori loviturii de stat, ceea ce subliniază pe deplin rolul său în răsturnarea lui Ianukovici. De exemplu, la 3 februarie 2014, cu mai puțin de trei săptămâni înainte ca poliția să se retragă de la Kiev, predând efectiv orașul protestatarilor înarmați și determinându-l pe Ianukovici să fugă din țară, NED a convocat un eveniment, Lecțiile învățate ale Ucrainei: de la Revoluția Portocalie la Euromaidan.
Acesta a fost condus de jurnalistul ucrainean Sergii Leshchenko, care la acea vreme, termina o bursă pentru democrație Reagan-Fascell, sponsorizată de NED, la Washington DC.
Alături de el era Nadia Diuk, consiliera principală a NED pentru Europa și Eurasia, și absolventă a St. Antony’s College Oxford, un grup renumit de recrutare pentru informațiile britanice, fondat de foști spioni. Chiar înainte de moartea ei, în ianuarie 2019, i s-a acordat Ordinul Prințesei Olga, una dintre cele mai înalte onoruri ale Kievului, un exemplu deosebit de palpabil al legăturilor intime și de durată dintre NED și guvernul ucrainean.
Deși lista online a evenimentului continuă să existe și azi, documentele justificative legate de acesta – inclusiv Powerpoint slides, care au însoțit discursul lui Leshchenko și un rezumat al ”punctelor importante ale evenimentului” – au fost șterse. Nu este clar ceea ce a provocat epurarea, deși ar putea fi semnificativ faptul că discuția lui Leshcenko a oferit un model clar pentru garantarea eșecului Revoluției Portocalii din 2004 – un alt puci orchestrat de NED – nu se va repeta, iar țara va rămâne capturată de interesele financiare, politice și ideologice occidentale, după Maidan. A fost o foaie de parcurs pe care NED a urmat-o ulterior literă cu literă. Pe parcurs, Leshcenko a subliniat în mod special importanța finanțării ONG-urilor, exploatarea internetului și a rețelelor sociale ca „[surse] alternative de informații” și pericolul „televiziunii de stat nereformate”
Așa s-a întâmplat că, pe 19 martie, ,,reprezentanți ai partidului de extremă-dreapta Svoboda – care a fost legat de masacrul cu steag fals al protestatarilor din 20 februarie, eveniment care a făcut din prăbușirea guvernului lui Ianukovici un fapt împlinit – au pătruns în biroul lui Oleksandr Panteleymonov, șeful Radioteleviziunii de stat al Ucrainei, și l-a lovit în cap până a semnat o scrisoare de demisie. Acel incident șocant, motivat de postul care a difuzat o ceremonie de la Kremlin, în cadrul căreia Vladimir Putin a semnat un proiect de lege care oficializa Crimeea ca parte a Rusiei, a fost unul dintre multele transmise în direct de protestatari, online. În ciuda eliminării brutale a șefului televiziunii de stat din Ucraina, o mare parte din transmisiunile în direct au servit la prezentarea publicului străin a unei narațiuni extrem de romantice despre demonstrații și participanții la acestea. Ele nu aveau nici o legătură sau foarte puțină cu realitatea.
Revoluția va fi televizată
Scriind în publicația academică trimestrială a NED, Journal of Democracy, în luna iulie a aceluiași an, Leshchenko a discutat în detaliu rolul mass-media în succesul loviturii de stat de pe Maidan, atrăgând în mod special atenția asupra rolului fundamental al ”jurnalistului online” Mustafa Nayyem.
Mustafa Nayyem a dat startul protestelor, în luna noiembrie a anului precedent, mobilizând sute de adepți ai săi de pe Facebook pentru a protesta în Piața Independenței din Kiev – în prezent Piața Maidan – după ce Ianukovici a renunțat la Acordul de asociere Ucraina-Europa, în favoarea unui acord mai convenabil cu Moscova. Nayyem nu era un ”jurnalist online” obișnuit. În octombrie 2012, el a fost unul dintre cei șase ucraineni trimiși la Washington DC de Meridian International, o organizație legată de Departamentul de Stat care identifică și pregatește viitorii lideri de peste hotare, pentru a ”observa și experimenta” alegerile prezidențiale din acel an.
Finanțați de ambasada SUA la Kiev, timp de 10 zile, aceștia ”au dobândit o înțelegere mai profundă a procesului electoral american”, întâlnindu-se cu candidați și funcționari electorali și vizitând centrele de votare. De asemenea, au fost invitați să discute despre ”progresul Ucrainei către un proces electoral mai corect și mai transparent”, cu reprezentanți ”la fel de curioși” ai agențiilor guvernamentale americane. Cu cine s-a întâlnit sextetul nu a fost precizat, deși imaginile promoționale îl arată pe Mustafa Nayyem filmând cu smartphone-ul său un summit personal cu John McCain. Videoclipul a fost a fost postat pe canalul său personal de YouTube – vedem cum Nayyem îi cere cunoscutului războinic părerea despre Ucraina, la care McCain răspunde: ”Sunt îngrijorat de influența Rusiei”. Acest lucru este izbitor, întrucât McCain a zburat la Kiev, în decembrie 2013, pentru a ține un discurs în fața protestatarilor de la Maidan, flancat de cunoscutul neonazist Oleh Tyahnybok. Funcționara de atunci a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, acum subsecretar de stat pentru afaceri politice, a fost de asemenea prezentă, împărțind, în mod notoriu, fursecuri motivaționale participanților. Pe 4 februarie 2014, la o zi după prezentarea lui Leshchenko la NED, a fost difuzată o înregistrare interceptată a unei convorbiri telefonice între Nuland și ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Cei doi discutau despre modul în care Washingtonul ”mijlocea” înlăturarea lui Ianukovici și numea mai multe persoane alese cu grijă pentru a conduce guvernul post lovitură de stat. Nu este sigur dacă contactele influente ale lui Nayyem în SUA au motivat în vreun fel decizia sa de a declanșa demonstrațiile de pe Maidan din noiembrie 2013. Rolul esențial pe care l-a jucat în promovarea protestelor la nivel global este mult mai clar, întrucât Mustafa Nayyem a fost un fondator–cheie al postului de televiziune digitală Hromadske TV.
În articolul său din Journal of Democracy, Leshchenko consemnează cum Hromadske nici măcar nu se lansase oficial, când a început să transmită în direct demonstrațiile de pe Maidan, în secunda în care au izbucnit, la îndemnul lui Nayyem. În timp ce Leshchenko afirmă timid că Hromadske ”și-a atras cea mai mare parte a finanțării sale modeste de la organizații internaționale și de la donațiile cetățenilor ucraineni”, postul a primit de fapt sute de mii de dolari de la o varietate de surse dubioase, inclusiv de la Ambasada SUA în Ucraina, frontul de informații USAID, Fundația Internațională Renașterea a lui George Soros, oligarhul american Pierre Omidyar și – desigur – NED.
Audiența Hromadske s-a extins rapid atât în Ucraina, cât și în afara Ucrainei, iar producția sa a fost reciclată cu entuziasm de nenumărate instituții de știri principale, ceea ce înseamnă că telespectatorilor occidentali li s-a prezentat o singură perspectivă partizană asupra tulburărilor – și încă una foarte înșelătoare.
Pe baza reportajului realizat de Hromadske TV, spectatorii de peste mări și țări ar fi fost complet iertați, dacă ar fi tras concluzia că protestele au fost în întregime alimentate de preocupările legate de drepturile omului și de democrație. Fiind și copleșitor de populare, chiar dacă nu, în mod universal.
Într-un eseu reprezentativ din februarie 2014, în care respingea drept propagandă rusă faptul că atât printre demonstranții de pe Maidan, cât și printre liderii acestora se aflau mulți neonaziști, academicianul și colaboratorul Journal of Democracy, Andreas Umland, a declarat cu îndrăzneală că ”mișcarea în ansamblu… reflectă întreaga populație ucraineană, tânără și bătrână”.
Nimic nu ar fi putut fi mai departe de adevăr. Un articol de opinie extraordinar de revelator din Washington Post al academicienilor nord-americani Keith Darden și Lucan Way, publicat în aceeași lună, a detonat acea narațiune, care a rezistat – și s-a intensificat – de atunci. Perechea a dezvăluit din punct de vedere criminalistic cum mai puțin de 20% dintre protestatari pretindeau că sunt motivați de ”încălcări ale democrației sau de amenințarea dictaturii”, doar 40 – 45% dintre ucraineni erau în favoarea integrării europene, Ianukovici a rămas ”cea mai populară figură politică din țară” și nici un sondaj efectuat până în prezent nu a indicat vreodată un sprijin majoritar pentru revoltă.
De fapt, ”majorități destul de mari se opun preluării guvernelor regionale de către opoziție”, iar populația a rămas amarnic divizată, în ceea ce privește viitorul Ucrainei, au scris Darden și Way. O astfel de ostilitate provenea din ”retorica antirusească și din iconografia naționalismului ucrainean occidental”, răspândită în rândul demonstranților, care ”nu [se] bucură de succes în rândul majorității ucrainene”.
Dintre cei 50% din populația Ucrainei care locuiesc în regiuni ”identificate puternic cu Rusia” timp de peste două secole, ”aproape toți [au fost] înstrăinați de retorica și simbolurile antirusești”.
”Formele antirusești ale naționalismului ucrainean exprimate pe Maidan nu sunt, cu siguranță, reprezentative pentru opinia generală a ucrainenilor. Sprijinul electoral pentru aceste opinii și partidele politice care le îmbrățișează a fost întotdeauna limitat”, au concluzionat Darden și Way. ”Prezența și influența lor în mișcarea de protest depășesc cu mult rolul lor în politica ucraineană, iar sprijinul lor abia se extinde geografic dincolo de câteva provincii occidentale”.
„Agendă pro-ucraineană”
În ciuda – sau poate din cauza – unei astfel de acoperiri tendențioase, Hromadske nu a făcut decât să crească din ce în ce mai mult ulterior. Leshchenko notează că popularitatea sa a fost atât de mare, încât chiar și radiodifuziunea de stat din Ucraina ”a încheiat un acord”, pentru a-i amplifica producția, ”oferind astfel acestei mici întreprinderi de webcasting „de garaj” o audiență de milioane de persoane”. În acest proces, ucrainenii – și lumea întreagă – au fost bine educați în falsa narațiune a răsturnării lui Ianukovici prin voință populară. Potențialul lui Hromadske de a influența percepțiile nu a fost, în mod evident, pierdut nici pentru alte guverne occidentale. În 2015, Ministerul britanic de Externe a oferit fonduri semnificative pentru a dezvolta inițiative de ”radiodifuziune” în regiunile cu majoritate rusă Donețk și Luhansk, pentru un proiect denumit ”Donbas calling”. În anul următor, Londra a livrat mai multe sume pentru acest organ de presă, astfel încât să poată servi ca ”furnizor de informații” local pentru o ”audiență de până la un milion de persoane”.
În 2017, Hromadske a primit din nou sute de mii de lire sterline cu scopul de a se extinde și mai mult în regiunile separatiste. Printre altele, Marea Britanie a sprijinit instalarea ”a 16 emițătoare FM în zonele controlate de Ucraina de-a lungul liniei de contact și a „zonei gri” din est”, ceea ce înseamnă că postul putea ajunge la până la două milioane de cetățeni potențial ”posedați” de perspective separatiste.
În același timp, profilurile publice ale lui Leshchenko și Nayyem au crescut și ele, exponențial. La alegerile din Ucraina din octombrie 2014, ambii au fost aleși în Parlament, ca parte a blocului lui Petro Poroșenko, primul devenind membru al comisiei anticorupție, iar cel de-al doilea, al grupului transpartinic pentru integrare europeană. Ceea ce a condus la profile strălucitoare în mass-media occidentale. În tot acest timp, NED a monitorizat îndeaproape progresul lor, salutându-i pe cei doi ca embleme ale noii Ucraine, eliberate și înfloritoare, în urma Maidanului.
Însă angajamentul personal al lui Leshchenko față de democrație a fost mai degrabă subminat în august 2016, când el și Artem Sytnyk, șeful Biroului Național Anticorupție de la Kiev, au dezvăluit presei americane documente – supranumite ”registrul negru” – care identificau plățile către Paul Manafort, pe atunci director de campanie al lui Donald Trump, de la Partidul Regiunilor al lui Ianukovici. Leshchenko și-a exprimat ”speranța” că această dezvăluire va afecta șansele electorale ale lui Trump și va fi ”ultimul cui în capacul sicriului lui Manafort”, întrucât ”o președinție Trump ar schimba agenda pro-ucraineană în politica externă americană”. El a fost unul dintre mai mulți politicieni proeminenți de la Kiev ”implicați într-o măsură fără precedent în încercarea de a slăbi trenul Trump”, după cum a recunoscut la vremea respectivă Consiliul Atlantic, brațul de propagandă al NATO. Paul Manafort a demisionat în mod corespunzător, iar racket RussiaGate a izbucnit – o conivență care a contribuit într-o oarecare măsură la asigurarea faptului că ”agenda pro-ucraineană în politica externă americană” nu a fost compromisă nici măcar o iotă. Într-adevăr, mandatul lui Trump a fost caracterizat de o ostilitate tot mai accentuată între Washington și Moscova, rezidentul Biroului Oval mergând până la limite periculoase de care predecesorul său se abținuse în mod constant pentru a înarma și a galvaniza cele mai reacționare și violente elemente ale forțelor armate ucrainene, inclusiv faimosul Batalion neonazist Azov și pentru a rupe tratatele de control al armelor din Războiul Rece, spre marea nemulțumire a Moscovei. În decembrie 2018, un tribunal ucrainean a decis că publicarea ”registrului negru” de către Leshchenko și Sytnyk a fost ilegală, echivalând cu ”interferența în procesele electorale din SUA” care ”a adus atingere intereselor Ucrainei ca stat”.
În luna mai a anului următor, a fost lansată o anchetă de corupție, după ce Leshchenko a cumpărat un apartament de 300.000 de dolari în centrul Kievului, o sumă mult peste mijloacele sale aparente. Două luni mai târziu, el a fost eliminat din Parlament, un candidat al partidului Servitorul Poporului al lui Zelensky luându-i locul, cu o majoritate zdrobitoare. Prietenul și colaboratorul său, Nayyem, a ales pur și simplu să nu candideze, pentru a căuta un post guvernamental ”legat de Donbas”. În ciuda faptului că nu mai făcea parte din Legislativul ucrainean, Leshchenko a continuat să exercite o influență semnificativă asupra guvernului ucrainean, sfătuindu-l direct pe Zelensky în ceea ce privește ”dezinformarea rusă”. Nu este sigur ce influență directă mai exercită NED asupra lui – și, prin extensie, asupra președintelui Ucrainei. Cu toate că, cu doar câteva zile înainte de începerea invaziei rusești, într-un interviu acordat publicației The Guardian, Leshchenko s-a referit la Acordurile de la Minsk ca fiind ”toxice”, sugerând că liderul și-ar „trăda” țara dacă le-ar respecta – acordarea de autonomie pentru Donețk și Luhansk. Pe 14 februarie anul acesta, Journal of Democracy reflecta poziția NED, într-un articol potrivit căruia Acordurile sunt ”o idee proastă pentru Occident și o amenințare serioasă la adresa democrației și stabilității ucrainene”, nu în ultimul rând, pentru că ar însemna ”acceptarea tacită a narațiunilor false ale Rusiei despre conflictul din Donbas”. Narațiuni ce pretind că respctivul conflict ”a fost cauzat de lovitura de stat orchestrată de Occident în 2014”.
Cu alte cuvinte, o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat de fapt și de ce, în care NED deține o poziție centrală. Cu toate acestea, organizația nu trebuia să se bazeze exclusiv pe Leshchenko, pentru a menține muribunde Acordurile de la Minsk. Rețeaua sa extinsă de active în țară și alianța obscură a Washingtonului cu extrema dreaptă ucraineană au fost mai mult decât suficiente pentru a se asigura că misiunea covârșitor de populară a lui Zelensky de a restabili relațiile cu Rusia nu va fi și nu va putea fi îndeplinită niciodată.
Declarație de solidaritate
În orele de după invazia Rusiei în Ucraina, NED s-a grăbit să elimine de pe site-ul său orice urmă a finanțării sale pentru organizațiile din Ucraina. O căutare a bazei de date a granturilor NED de astăzi pentru Ucraina, returnează ”nici un rezultat”, dar o imagine instantanee a paginii capturate pe 25 februarie, arată că, începând cu 2014, un total de 334 de proiecte din această țară, au primit suma uluitoare de 22,4 milioane de dolari. După calculele președintelui NED, Duane Wilson, Kievul este al patrulea cel mai mare beneficiar de finanțare al organizației, la nivel mondial.
O arhivă a finanțării NED în Ucraina pe parcursul anului 2021 – care, acum, a fost înlocuită cu o declarație ”de solidaritate” cu Kievul – oferă detalii ample despre proiectele susținute de frontul CIA în acea perioadă crucială de 12 luni. Declarația indică o concentrare preponderentă asupra presupuselor fărădelegi rusești din estul Ucrainei. Un grant, în valoare de 58.000 dolari, a fost acordat ONG-ului Truth Hounds, pentru ”monitorizarea, documentarea și evidențierea încălcărilor drepturilor omului” și a ””crimelor de război” din regiunile Donețk și Luhansk. Un altul, în valoare de 48.000 dolari, a fost acordat Muzeului Copilăriei de Război din Ucraina pentru ”a educa publicul ucrainean cu privire la consecințele războiului printr-o serie de evenimente publice”. Un altul, primit de organizația caritabilă East-SOS, a avut ca scop ”sensibilizarea publicului” cu privire la ”politicile de persecuție și colonizare ale Rusiei în regiune și documentarea unor cazuri ilustrative”, concluziile sale fiind distribuite Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Curților Europene pentru Drepturile Omului și Curții Internaționale de Justiție. Nu a existat nici o sugestie că acest izvor ar fi folosit pentru a documenta orice abuzuri ale forțelor guvernamentale ucrainene. Cercetările ONU indică faptul că, în perioada 2018 – 2021, peste 80% din victimele civile au fost înregistrate în partea Donbasului. Între timp, rapoartele Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa arată că bombardamentele asupra zonelor civile din regiunile separatiste s-au intensificat dramatic, în săptămânile premergătoare datei de 24 februarie, ceea ce ar putea fi un precursor al unei ofensive militare în toată regula. Ca atare, eliminarea de către NED a înregistrărilor care expun rolul său în stimularea și precipitarea ororii desfășurate acum în sud-estul Ucrainei, nu numai că protejează de facto agenții CIA de pe teren. De asemenea, întărește și legitimează narațiunea frauduloasă și tentaculară a administrației Biden, reiterată la nesfârșit și necritic în mass-media occidentală, potrivit căreia invazia Rusiei a fost complet neprovocată și lipsită de temei. Ucrainenii trăiesc acum cu moștenirea nefastă a acelui amestec nesăbuit și neadmis în cel mai brutal mod imaginabil. S-ar putea să o facă pentru mulți ani de acum încolo. Între timp, bărbații și femeile care au orchestrat amestecul în Ucraina se odihnesc confortabil la Washington DC, izolați de orice control sau consecințe de orice fel, punând la cale în fiecare zi noi planuri pentru a submina și răsturna lideri străini incomozi, aclamați la fiecare pas ca niște campioni ai libertății de către presa mainstream.