sâmbătă, octombrie 1, 2022

Scandal pe „energia nucleară verde” europeană!

Must Read

Austria va da în judecată Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiție, în problema gazelor și “energiei nucleare verzi”!

În timp ce toată Europa tânjește după gazele rusești ieftine, ministra Gewessler vrea interzicerea gazelor  și energiei nucleare în Austria și în Europa!

Propunerea Comisiei Europene ca gazul natural și centralele nucleare să fie considerate energie verde, iar proiectele de investiții în ele să poată fi finanțate din fonduri europene, a trecut de votul Parlamentului European. Potrivit site-ului romania.europalibera.org, Legislativul european a respins, miercuri, 7 iulie, moțiunea care se opunea includerii energiei nucleare și gazelor ca surse de energie durabilă din punct de vedere ecologic. 278 de europarlamentari au votat în favoarea rezoluției, 328 împotrivă și 33 s-au abținut. Parlamentul European nu a avut obiecții la Actul delegat al Comisiei Europene în materie de taxonomie, care include activități specifice de energie nucleară și gazoasă, în anumite condiții, în lista activităților economice durabile din punct de vedere ecologic, acoperite de așa-numita taxonomie a UE, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
 Întrucât Comisia Europeană consideră că investițiile private în gaz și activități nucleare au un rol în tranziția ecologică, a propus clasificarea anumitor activități de gaze fosile și energie nucleară ca activități de tranziție, care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Dacă nici Consiliul nu se opune propunerii Comisiei până pe 11 iulie 2022, Actul delegat al taxonomiei va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

Gewessler face spume verzi

După decizia Parlamentului UE de a clasifica energia nucleară și gazele drept investiții „verzi”, au existat critici dure din partea politicienilor austrieci și a numeroase ONG-uri. Ministrul Protecției Climatice, Leonore Gewessler (Verzii), a anunțat miercuri, 7 iulie, un proces în fața Curții Europene de Justiție (CEJ). Reacțiile la decizia în favoarea controversatei etichete UE au fost de dezamăgire în toate taberele. „Ne-am pregătit deja intens pentru acest caz în ultimele săptămâni și luni și ne vom depune acțiunea în termenul specificat!”- a declarat Gewessler, într-un comunicat de presă. Potrivit ministrului Climei, decizia nu face dreptate „Green Deal” și eforturilor europene pentru un viitor bun și ecologic. „Nu este nici credibil, nici ambițios, nici bazat pe cunoștințe, ne pune în pericol viitorul și este dincolo de iresponsabilitate!”- susține Gewessler, uitând să precizeze că ea, personal, nu are soluții practice la criza energetică, cele 80 de măsuri propuse de Verzi fiind aberant de scumpe pentru populație și imposibil de pus în practică!

Energie nucleară și gaze contra panouri solare

Potrivit lui Gewessler, Luxemburg, care, la fel ca Austria, anunțase în prealabil un proces, acceptase deja să ia parte la acțiunea în justiție. „Vom continua să folosim următoarele săptămâni și luni pentru a obține mai mulți aliați!”- a spus Gewessler.

Ministrul a primit sprijin de la Othmar Karas (ÖVP), vicepreședinte al Parlamentului European: Într-un interviu acordat postului de televiziune ORF, acesta a spus că el, personal, consideră că este corect ca Austria să meargă la Curtea Europeană de Justiție. Regulamentul taxonomiei al Comisiei UE este un semnal pentru investitori că eticheta și-a pierdut acum multă credibilitate ca urmare a deciziei, potrivit lui Karas. Unii ar fi „confunda varza cu napii” – adică problema sustenabilității pe termen lung cu problema actuală a securității aprovizionării.

Parlamentarii austrieci sunt dezamăgiți

Deputatul Verzilor, Thomas Waitz, a spus că decizia a fost „să ne împușcăm singuri în picior”. Există riscul ca banii necesari pentru conversia la energii regenerabile să fie investiți în altă parte. Claudia Gamon (NEOS) a vorbit despre un „recul”, căci, în cele din urmă, este vorba despre cum să mobilizăm maximul de capital și angajament politic pentru tranziția energetică.

Georg Mayer (FPÖ) a spus că energiei nucleare i se va da „undă verde”. El s-a referit și la centralele nucleare din imediata apropiere a Austriei. Evelyn Regner (SPÖ) a fost „dezamăgită” că Verzii vor acum să dea de lucru Comisiei Juridice a Parlamentului. Trebuie promovate investițiile durabile, sunt necesari investitori privați, pentru tranziția la energiile regenerabile, potrivit lui Regner.

Critici aspre din partea ONG-urilor, dar câinii latră, ursul merge

De asemenea, ONG-urile au criticat aspru decizia Parlamentului European de a cataloga energia nucleară și gazele ca surse de „energie verde”. Greenpeace a anunțat acțiuni în justiție. „Acesta este un rezultat scandalos, pe care îl vom lupta în instanță! Lobby-ul gazului și energiei nucleare nu va prevala!”- a declarat purtătorul de cuvânt al Greenpeace Austria, Lisa Panhuber. Înainte de a merge la CEJ, ei vor să solicite o revizuire internă de la Comisia UE. Potrivit propriilor declarații, organizația ecologică WWF (World Wide Fund for Nature-n.n) examinează și ea posibilitatea unui proces. „Acesta este un revers major pentru politica europeană în domeniul climei!”- spune Jakob Mayr, expert în finanțare durabilă la WWF Austria. „Alte miliarde vor curge în industriile care dăunează climei și astfel, ne vor duce într-o fundătură fatală! Obiectivele climatice și independența energetică sunt departe – prin această lege este legalizată spălarea ecologică!” – susține Mayr.

Criticile au venit și din partea mișcării de protecție a climei „Fridays for Future” („FFF”). „UE ne-a trădat astăzi!”- a spus Klara König de la „FFF” Austria. Grupul a făcut campanie luni de zile, a inițiat proteste și a vorbit cu parlamentarii europeni. „Acum, Austria trebuie să-și țină promisiunea și să dea în judecată Comisia Europeană! Aceasta este cea mai bună șansă de până acum de a doborî această taxonomie al naibii de verde!” – spune König despre energia nucleară.

Comisia Europeană își simte decizia justificată

Între timp, criticile parlamentarilor UE s-au îndreptat și asupra Comisiei: „Eludarea colegislatorilor, împreună cu o încălcare neplăcută a puterilor sunt semne clare ale drumului greșit al Comisiei UE!”- a scris deputatul Partidului Verde, Thomas Waitz. Mai mulți deputați europeni au văzut că Parlamentul este ocolit de abordarea Comisiei. Totuși, aceasta s-a văzut confirmată de rezultat într-o emisiune. Votul este o „recunoaștere a abordării noastre pragmatice și realiste în sprijinirea multor state membre, pe drumul lor către neutralitatea climatică!…Ne-am angajat să folosim toate instrumentele disponibile pentru a ne îndepărta de sursele de energie cu emisii mari de CO2!”- explică reprezentanții Comisiei Europene.

Idioții ecologiști uită că e război, foamete, inflație și prețuri astronomice, ei visează cai verzi pe pereții UE

Doar 278 de europarlamentari s-au declarat împotriva regulamentului taxonomiei de la Strasbourg, dar ar fi trebuit să existe o majoritate absolută, adică cel puțin 353 de voturi, pentru a accepta obiecția. Propunerea controversată a depășit astfel un alt obstacol major. Votul fusese așteptat cu nerăbdare dinainte, parlamentarii înșiși se așteptau la o decizie strânsă, dar, până la urmă, votul a fost clar.

Austria şi Luxemburg au confirmat că vor contesta pe căi legale iniţiativa Comisiei Europene, aprobată miercuri prin vot de Parlamentul European, de etichetare ca sustenabile a investiţiilor ce privesc gazul natural şi energia nucleară, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres. Ministrul luxemburghez al energiei, Claude Turmes, a anunţat pe Twitter că cele două ţări „vor insista pentru schimbări legislative”, în timp ce omoloaga sa austriacă, Leonore Gewessler, a scris pe aceeaşi reţea de socializare că Austria va înainta Curţii de Justiţie a UE (CJUE) o plângere deja redactată şi va căuta „aliaţi” în sprijinul acestui demers. După aproape doi ani de dezbateri aprinse în interiorul UE, între statele membre şi europarlamentarii pro sau contra planului conceput pentru atingerea obiectivelor europene de mediu şi combaterea încălzirii globale, Comisia Europeană a propus includerea gazului natural şi a energiei nucleare în „taxonomia” UE, adică în lista comunitară cu energii compatibile cu Pactul Verde european şi care vor putea beneficia de finanţare pentru investiţii. Iniţiativa Comisiei a primit miercuri un vot favorabil în Parlamentul European, în pofida opoziţiei europarlamentarilor care s-au împotrivit etichetării gazului şi energiei nucleare ca energii ”verzi”, ei invocând drept argumente că în virtutea obiectivelor de mediu ale UE, acestea nu pot fi considerate energii sustenabile şi, în contextul războiului din Ucraina, aceste surse de energie riscă să accentueze dependenţa energetică a UE faţă de Rusia.

Latest News

Prăbușirea Pilonului II de pensii!

Sorin Roșca Stănescu Așa-numitul Pilon II de pensii e la pământ. Acolo s-au pierdut bani, nu glumă. O sumă colosală....

More Articles Like This