vineri, aprilie 19, 2024

Programul Start up Nation Diaspora 2022!

Must Read
Thumbnail

Sursa imagine

Dreamstime.com

Programul Start-Up Nation 2022, prin care firmele noi vor putea primi fonduri nerambursabile de la stat de până la 200.000 de lei fiecare, urmează să se deschidă în data de 19 iulie 2022 , a anunțat, marți, oficial, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, într-o conferință de presă, la Guvern.

Cu probabilitate de 99%, programul va fi lansat pe 19 iulie, a precizat ministrul. MAT mai aștreaptă de la STS să termine anumite teste la sistemul electronic.

Înscrierile se vor face pe portalul de granturi IMM Recover. Sesiunea de depunere a planurilor de afaceri va fi deschisă 30 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile de înscriere și până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului, conform procedurii de implementare.

Înainte de sesiunea de înscrieri propriu-zisă, solicitanții vor avea nevoie să-și creeze, pe portalul electronic, profil, user și parolă, pentru a putea apoi completeze formularul electronic de înscriere în vederea obținerii finanțării.

Pentru Start-Up Nation 2022, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 lei, din care:

  •      500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România – credite de angajament.
  •     20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora – credite bugetare (de plată).

În plus, ministerul va cere la rectificarea bugetară pe anul 2022 bani în plus, pentru a  ajunge cu bugetul total la 2,2 miliarde de lei, din care 2 miliarde pentru partea națională și 200 de milioane de lei pentru antreprenorii care vin din diaspora, pentru ediția 2022 a programului. Acest buget va fi în principal de angajament, să permită semnarea contractelor, pentru plăți fiind nevoie ulterior de noi alocări (credite bugetare). Prima rectificare bugetară a anului 2022 este preconizată la începutul lunii august 2022.

Aplicanții NU vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Prin intermediul programului Start-up Nation România, antreprenorii vor putea beneficia de granturi pentru IMM-urile înființate începând cu data de 1 ianuarie 2020, în condițiile prevăzute în procedura de implementare. Cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  •      Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;
  •     Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Așadar, viitorii beneficiari vor trebui să asigire din resurse proprii o contribuție de minimum 5% din cheltuielile eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile din proiect. De asemenea, beneficiarii selectați la finanțare vor face cheltuielile din resurse proprii după care statul le va deconta cheltuielile eligibile. Cofinanțarea va juca un rol important spre deosebire de ediția precedentă a SUN, când numărul locurilor de muncă nou-create a făcut diferența.

Decontarea cheltuielilor eligibile se  va face într-o singură tranșă, conform mecanismului decontării cererilor de rambursare pentru care s-a făcut dovada achitării integrale a cheltuielilor aferente facturilor transmise. Dacă nu se respectă procentele aferente criteriilor selectate la înscriere pentru care s-a obținut punctaj și ordinea RUE, se redimensionează valoarea totală a proiectului, astfel încât condiția aferentă acestor procente să fie îndeplinită.

Solicitanții vor selecta una dintre cele 7 bănci partenere în program pentru contul de grant. Beneficiarii selectați la finanțare vor putea să ceară de banca parteneră și credit-punte, dacă nu dispun de lichidități proprii în implementare, precum și credit pentru cofinanțarea de minimum 5% necesară în proiect.

Banca Transilvania și alte 6 bănci partenere au fost selectate în programele de finanțare IMM, inclusiv la Start-Up Nation 2022.

Se estimează un număr de 50.000 de beneficiari pentru Pilonul I Start-up Nation România și 5.000 pentru Pilonului II – Start-up Nation Diaspora.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.

SUN 3 – condiții de eligibilitate a beneficiarilor

Firmele românești micro, mici și mijlocii vor putea beneficia de finanțarea Start-Up Nation la ediția a treia dacă îndeplinesc o serie de condții cumulative, printre care:  

a)    sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu modificările și completările  ulterioare;

b)    sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Recomandarea CE nr. 361 din data 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003 (au până la 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau dețin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei).

c)    sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere;

d)    au capital social integral privat;

e)    persoanele care au calitatea de asociați / acționari sau administratori în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate;
f)    sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României;

g)    codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului (Anexa 1) și autorizat până la momentul plății cererii de rambursare, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;

h)    sunt înființate de către persoane fizice începând cu data de 01 ianuarie 2020, inclusiv;

i)    nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate; Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.

j)    

  • (1) Nu au depășit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive pentru o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările și completările ulterioare, și de 100.000 Euro pe durata a trei exerciții financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.
  • (2) În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăși plafonul maxim menționat la lit. j alin. (1) după caz, întreprinderea poate beneficia2 , dacă solicită acest lucru, de prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis doar pentru acea fracțiune din ajutor care, cumulată cu restul ajutoarelor de minimis primite anterior, nu depășește acest plafon.
  • (3) În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.
  • (4) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.
  • (5) Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012  al Comisiei, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.
  • (6) Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 Euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost) echivalent în lei.
  • (7) Pentru fuziunile și/sau a achizițiile ce modifică statutul controlului, în cazul depășirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenței, punerea în aplicare a tranzacției de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obținerea unei decizii de autorizare din partea autorității de concurență.
  • (8) Aspectul poate viza și tranzacțiile de divizare menționate mai sus, în cazul în care activele și/sau întreprinderea cu funcționare deplină rezultate, depășesc pragurile valorice prevăzute de Legea concurenței.
  • (9) Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.
  • (10) Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.        

 
k)    nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;

l)    nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană / AIMMAIPE / alt furnizor de ajutor de stat/ Consiliul Concurenței, de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente;

m)    

  • (1) creează cel puțin un loc de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locul de muncă ocupat cel puțin 2 ani de la data plății ajutorului financiar nerambursabil (AFN);
  • (2) În cazul în care locul/locurile de muncă create în cadrul schemei se vacantează din diverse cauze sau se suspendă după crearea lor în cadrul schemei, beneficiarul are un termen de maximum 45 de zile să ocupe locul/locurile de muncă vacante, păstrând numărul și condițiile acestora pentru care a primit finanțare;

n)    Asigură o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancțiunea neacordării  ajutorului financiar nerambursabile (AFN).

Atenție! Orice societate cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev. 2 va fi respinsă la finanțare.

Solicitanții (asociați, acționari sau întreprinderi) pot beneficia de finanțarea nerambursabilă obținută în cadrul Programului Start-up Nation o singură dată pe perioada 2017-2027.

Grila de punctaj Start-Up Nation 2022

În Monitorul Oficial nr 635, partea I, apare Ordinul ministrului Antreprenoriatului și Turismului, nr. 1.111/28 iunie 2022, privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation — ROMANIA”. Procedura este anexă la acest ordin, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 635 bis.

Data de 28 iunie 2022, la care a fost publicată procedura pentru Start-Up Nation (SUN), ediția a 3-a, este relevantă din perspectiva grilei de punctaj. În grilă avem criteriul G – privind debutul în afaceri, care are o miză de 10 puncte.  

Conform procedurii, un antreprenor poate participa în programul de finanțare cu o firmă înființată începând cu data de 1 ianuarie 2020 inclusiv. Dacă, pe lângă aceasta, mai este acționar sau asociat și într-o ALTĂ firmă/ALTE firme, înființată/înființate până la data de 28 iunie 2022, atunci va pierde cele 10 puncte prețioase, puse în joc la criteriul debutului în afaceri.

La aceste ALTE firme (în afară de cea cu care se aplică în program) intră societățile fondate în baza Legii nr. 31/1990 (SRL, SA etc.), firmele înființate în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți (SRL-Debutant), precum și afacerile în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației (cooperativei).

Prin urmare, vor pierde 10 puncte prețioase, de exemplu, antreprenorii care, pe lângă firma cu care aplică, au mai avut/mai au acțiuni în baza „cuponiadelor” din anii ’90 sau a privatizărilor prin metoda MEBO, ori cei care au moștenit acțiunile. Afectați vor fi și cei care dețin/au deținut acțiuni în urma investițiilor pe bursă sau oferind investiții private unor startup-uri, ca business angels, de exemplu.

Vorbim despre acele alte firme care au fost înființate până la data de marți, 28 iunie 2022, când s-a publicat procedura în Monitorul Oficial.

Descarcă de AICI Procedura Start-Up Nation 2022, cu grila de punctaj, lista codurilor CAEN și toate celelalte anexe relevante.

(Click pentru a extinde)

Thumbnail

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 de puncte.

Punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte.

Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

La punctaje egale va prevala:
– punctajul obţinut la criteriul aferent domeniului de activitate(secţiunea A din criteriile de evaluare);
– punctajul obţinut la criteriul aferent investiției (secţiunea C din criteriile de evaluare);
– punctajul obținut la criteriul aferent componentei de dezvoltare durabilă (secţiunea D din criteriile de evaluare);
– punctajul obținut la criteriul cursurilor de pregătire antreprenorială (secţiunea E din criteriile de evaluare);
– punctajul obținut la criteriul aferent cursurilor de competențe digitale (secţiunea F din criteriile de evaluare);
– punctajul obținut la criteriul aferent debutului în afaceri (sectiunea G din criteriile de evaluare);
– punctajul obținut la criteriul aferent componentei de inovare a proiectului (secțiunea H din criteriile de evaluare);
– valoarea exactă a procentului aferent investiției în echipamente;
– data şi ora înscrierii în program.

Start-Up Nation 3 – cheltuieli eligibile

Cu banii din program, antreprenorii vor putea face o serie de cheltuieli eligibile, printre care:

a)    (1) Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare.

  • (2)    În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice.
  • (3)    Achiziția de sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și de vehicule 100% electrice, e considerată că întrunește criteriul de punctaj aferent dezvoltării durabile în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile din această categorie este de minimum 5% din  valoarea AFN.
  • (4)    Exemple de echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice precum și stațiile de încărcare aferente acestora, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, stații sortare – reciclare deșeuri, etc.
  • (5)    Energie din surse regenerabile sau „energie regenerabilă” înseamnă Energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie ambientală, energia valurilor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz;
  • (6)    Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art. 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția vehiculelor 100% electrice, și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.)
  • (7)    Pentru activitățile aferente codurilor CAEN Rev 2 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6910, 6920, 7111, 7112, 7410 fac parte din categoria echipamentelor tehnologice, încadrate în categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, echipamentele hardware care excedează valorii minime a pachetului digital obligatoriu.

b)    (1) Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție / prestări servicii / comerț.

  • (2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.
  • (3) În categoria spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.

c)    (1) Mijloace de transport, altele decât cele prevăzute la art. 4.3.1, lit. a), alin. (4): autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare. Vehiculele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevăzute la 4.3.1 lit. a). Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.

  • (2) Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.
  • (3) Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei (cu excepția celor 100% electrice) și maximum 1 autoturism / beneficiar.
  • (4) În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfășoară și activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost, aceasta nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziționarea de mijloace de transport marfă decât dacă se asigură, prin separarea activităților sau o distincție clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;

d)    Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

e)    (1) Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț;  

  • (2) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 30.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 1 loc de muncă;
  • (3) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită  de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

f)    (1) Pachet digital (voucher de digitalizare), care poate să conțină una sau mai multe din următoarele cheltuieli eligibile: site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică,  echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete.

  • (2) Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul Programului sub sancțiunea respingerii la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 lei din totalul cheltuielilor eligibile.
  • (3) Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

g)    Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul/ angajații societății aplicante, în valoare eligibilă de maximum 1.000 lei/persoană;

h)    Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;  

i)    Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2 diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului Start –up Nation nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.

j)    Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de minim 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:
–    una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
–    una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

k)    Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.

Condiții la cheltuielile eligibile:

  • Activele corporale achiziționate în cadrul Programului sunt considerate cheltuieli eligibile dacă fac parte din categoria mijloacelor fixe.
  • Fiecare cheltuială efectuată trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/ subactivităților care sunt necesare desfășurării activităților codului CAEN, autorizat cel târziu la momentul plății, pentru care se solicită finanțare, așa cum sunt detaliate activitățile codului CAEN în “Clasificarea activităților din economia națională – CAEN Rev. 2”, cu excepția sumei forfetare și a cheltuielilor eligibile obligatorii.
  • Activele achiziționate trebuie să fie noi (cu excepția spațiilor pentru care se solicită raport ANEVAR), iar pentru toate activele achiziționate pe Program nu se aplică amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În cazul activelor achiziționate, ajutorul financiar va fi acordat numai dacă acestea există la locul implementării proiectului și după caz, sunt puse în funcțiune, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile. În caz contrar, ajutorul financiar nu se acordă.
  • Beneficiarii sunt obligați să asigure în favoarea Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului activele corporale achiziționate prin Program împotriva tuturor riscurilor, pe  toata perioada de valabilitate a acordului de finantare și să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către AIMMAIPE. Această asigurare poate fi făcută și anual, cu obligativitatea trimiterii către AIMMAIPE, anual, a unei copii după aceasta la momentul reînnoirii. În situația unui credit punte, asigurarea activelor corporale poate fi cesionată, cu acordul AIMMAIPE, în favoarea instituției partenere până la rambursarea acestuia.
  • Cheltuielile efectuate, inclusiv facturile emise înaintea intrării în vigoare a acordului de finanțare cu beneficiarul, nu sunt eligibile, cu excepția facturilor aferente consultanței pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentei măsuri și pentru implementare, precum și cheltuiala cu semnătura electronică.

La Start-Up Nation 2022, se consideră că:
⦁    valoarea decontată este alcătuită din valoarea totală fără TVA și TVA nedeductibil. În cazul în care TVA devine deductibil sau furnizorul este neplătitor de TVA, valoarea decontată este valoarea totală fără TVA;
⦁    beneficiarii au voie să schimbe la decont caracteristicile echipamentelor/utilajelor cu caracteristici mai performante, dar cu păstrarea denumirii și cel puțin a operațiilor pe care le efectua echipamentul inițial.
⦁    beneficiarul poate schimba locația implementării proiectului numai cu notificarea AIMMAIPE.

Cheltuieli excluse de la finanțare:

  • Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede NU se finanțează.
  • Nu se finanțează nici cheltuielile aferente activităților de astrologie și spiritism, inclusiv on-line, servicii personale de tipul: servicii de escortă, servicii de stabilire a întâlnirilor, video chat,  servicii ale agențiilor matrimoniale, video chat on-line pentru consiliere matrimonială și psihologică, site-uri de matrimoniale.
  • Cheltuielile privind avizele sau alte taxe (cu excepția TVA nedeductibil, timbru verde și accize energie electrică), ambalarea, transportul, punerea în funcțiune, montarea, manopera și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/ utilajelor, nu sunt eligibile.
  • Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziționate în sistem de leasing, second-hand și cele care au constituit obiectul unei subvenționări/finanțări nerambursabile din alte surse.

Descarcă de AICI procedura Start-Up Nation 2022 și anexele.

Descarcă de AICI în format PDF procedura SUN 3 împreună cu anexele.

ARTICOL PRELUAT DE PE www.startupcafe.ro

admin

Latest News

Investigații RMN „la negru” în Spitalul Pantelimon. Acum este de DNA

Continuăm seria dezvăluirilor de la „Spitalul Morții” Sf. Pantelimon. Aici, au fost făcute zeci, poate sute de investigații RMN...

More Articles Like This