sâmbătă, aprilie 20, 2024

Guvernul răscumpără cu un miliard de dolari gazele din Marea Neagră, pe care le-a dat gratis americanilor!

Must Read
semnare acord romgaz exxon

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la ceremonia de semnare a contractului de vânzare-cumpărare pentru preluarea de către Romgaz a participaţiei companiei Exxon, aferente perimetrului Neptun Deep, că este un pas important pentru ţara noastră cu privire la exploatarea resurselor naturale din Marea Neagră. De asemenea, ministrul Energiei Virgil Popescu a explicat că acest demers reprezintă „prima cărămidă pentru independenţa energetică a României”.

„Tranzacţia, în valoare de peste 1 miliard de dolari, este expresia angajamentului Guvernului de a susţine investiţiile vitale în energie şi valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră, în beneficiul românilor şi economiei româneşti! Prin acest act, prin care astăzi vom reuşi să demarăm procesul prin care, nu mai târziu de 2026, gazele vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, Romgaz, împreună cu compania OMV Petrom, ne vom îndeplini obiectivul pe care l-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm necesarul de gaz pentru consumul propriu, ţinând cont și de faptul că estimările ne dau garanţii că există cantităţi suficient de mari să putem să asigurăm gaz şi pentru vecinii noştri atât din regiune cât şi din UE. Practic, vom asigura dezvoltarea capacităţilor proprii, astfel încât să ne putem înscrie ceea ce am asumat prin proiectul Legii offshore, pe care l-am înaintat luna trecută în Parlament şi să asigurăm stabilitate şi predectibilitate întregului domeniului energetic din România. Vreau să le mulţumesc celor două companii prezente şi vreau să le cer celor de la Romgaz ca, împreună cu reprezentanţii companiei OMV Petrom, să înceapă cât mai degrabă procesul de investiţii în Marea Neagră şi să reuşim, pe cât posibil, ca procesul de extracţie a gazelor să se întâmple cel puţin la termenul asumat, finele anului 2026!” – adeclarat Nicolae Ciucă, la ceremonia de semnare a contractului necesar finalizării tranzacţiei de achiziţie de către S.N.G.N. Romgaz S.A. a acţiunilor emise de Exxon Mobil Exploration and Production Ro. Limited.

La rândul său, ministrul Energiei a dat asigurări că semnarea acestui contract înseamnă punerea primei cărămizi care să asigure independenţa energetică a României.

„Pot spune că astăzi asistăm la prima cărămidă pentru independenţa energetică a României! Cum a spus şi premierul, clădim independenţa energetică, independenţa resurselor energetice şi azi asistăm şi la punerea primei cărămizi a unuia dintre cele mai mari proiecte de investiţii din România. Vorbim de miliarde de euro, ce vor fi investite pentru extragerea gazelor din Marea Neagră. Vorbim de investiţii pe orizontală, investiţii pentru a putea scoate gazele naturale şi, alături de investiţiile din zona nucleară, cred că vorbim de cele mai mari investiţii energetice din România. Îmi doresc să finalizăm cât mai repede această tranzacţie şi îmi doresc ca, cel mai târziu la finalul anului 2026, gazele naturale să intre în sistemul naţional de transport din România. Sunt convins că vom deveni un furnizor de securitate naţională, atât din punct de vedere al gazului natural, cât şi al energiei electrice!”- a plusat Popescu.

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (ROMGAZ), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat, la sediul Guvernului României, contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră, conform informaţiilor oferite de Guvern. Însă nimeni nu precizează că aceste acțiuni au fost cedate GRATIS de Statul Român firmei americane și pe care acum le răscumpără cu peste UN MILIARD de dolari!!!

Contractul de vânzare-cumpărare a fost aprobat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ROMGAZ S.A., din data de 28.04.2022, iar finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive din contract. Preţul de achiziţie achitat de către ROMGAZ va fi de 1.060.000.000 USD, putând fi ajustat, conform mecanismelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. Anterior, pe 22 martie, Consiliul de Administraţie al ROMGAZ a avizat contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acţiunilor emise (reprezentând 100% din capitalul social) de EMEPRL, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. La ceremonia de semnare a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni EMEPRL, au participat din partea ROMGAZ S.A. Directorul General, Aristotel Jude, directorul Economic, Răzvan Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA), secretar de Stat Dan Dragoş Drăgan, membrii CA – Gheorghe Silvian Sorici, Botond Balazs, Nicolae Bogdan Simescu şi Cezar Batog. Filialele Exxon Mobil au fost reprezentate de vicepreşedintele Frank Kretschmer, alături de Samuel Shehadeh, Alin Ştirbu şi Thomas Welzel.

admin

Latest News

Investigații RMN „la negru” în Spitalul Pantelimon. Acum este de DNA

Continuăm seria dezvăluirilor de la „Spitalul Morții” Sf. Pantelimon. Aici, au fost făcute zeci, poate sute de investigații RMN...

More Articles Like This