Orlando Nicoară
România produce, in medie, 74% din propriul consum intern brut de energie. În UE, doar Estonia, cu 102% și Suedia, tot cu 74%, sunt peste noi/la același nivel. Datele apar într-un material Bloomberg din 25 octombrie 2021.
Italia, cu 24%, Lituania, 26%, Portugalia/Grecia, 27% și Spania/Irlanda cu 28% sunt țările care își acoperă sub 30% din necesar, din producția internă.
Aproximativ 18-20% din necesarul României este produs de cele două centrale nucleare de la Cernavodă, cam 9-10% per reactor. La începutul anilor ’80, Ceaușescu, speriat de criza energetică din anii ’70, a decis construcția a cinci reactoare nucleare la Cernavodă, folosind tehnologia canadiană CANDU. Reactoarele CANDU au o durată inițială de viață de 30 de ani care poate fi prelungită încă 30 de ani, în urma unui proces de retehnologizare.
Construcția primului reactor a început în 1982, al doilea în 1983, al treilea în 1984, iar la reactoarele patru și cinci, lucrările au început în 1985, respectiv, 1987. Cine are peste 40 de ani și a mers la mare, înainte de ’89, putea vedea evoluția construcției la aceste reactore. Conectarea primul reactor la rețeaua electrică s-a făcut în 1996, în timp ce al doilea a fost conectat în 2007. Reactoarele 3 și 4 sunt “în conservare” din 1992, fiind construite în proporție de ~ 15%. Cu aceste două reactoare, România ar deveni independentă energetic, asigurându-și aproape 95% din consum din producție internă. În 2007, Guvernul României, condus atunci de Tăriceanu, a aprobat “strategia de atragere a investitorilor, în vederea realizării Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, inclusiv graficul de înființare a noii companii, responsabilă cu finalizarea proiectului. În urma depunerii ofertelor, 6 companii au fost selectate pentru realizarea proiectului, fiecare investitor obținând un procent din numărul total de acțiuni, proporțional cu capitalul investit: Nuclearelectrica (51%), ArcelorMittal România( 6.2%), CEZ Republica Cehă (9.15%), GDF SUEZ Belgia (9.15%), ENEL Italy (9.15%), Iberdrola Spain (6.2%) și RWE Power Germany (9.15%).”
La momentul respectiv, se vorbea de cost al investiției de 2,2 miliarde euro, fără costuri de finanțare și fără eventuale creșteri de preț la materiale. Și un termen, în 2020, pentru finalizare.
De reținut, 2007-2008 –> 2,2 miliarde euro! Cam 1% din PIB-ul României. Pentru construcția după circa 10 ani, nu am găsit date, dar, probabil că cei 2,2 miliarde trebuiau distribuiți pe ani. Adică, efortul financiar era “împrăștiat”. În 2011, investitorii GDF SUEZ, CEZ, RWE și Iberdrola s-au retras din proiect, motivând decizia lor prin necesitatea concentrării investițiilor în țările de origine, pe fondul crizei economice. În noiembrie 2013, în timpul vizitei oficiale la București a premierului chinez Li Keqiang, la invitația premierului Victor Ponta, România și China semnează o scrisoare de intenție, în vederea începerii unui proiect comun pentru reactoarele 3 și 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Imediat, investitorii rămași (ENEL și ArcelorMittal) anunță, în decembrie 2013, intenția de a ieși din proiect. SN Nuclearelectrica SA este unicul acționar al companiei de proiect EnergoNuclear SĂ.
După retragerea “europenilor”, în 2014, apar mai multe informații despre investiția chineză la Cernavodă. Chinezii au cerut 51% din compania care va dezvolta și opera cele două reactoare.
Investiția vehiculată? – 6,5 miliarde euro! Să notăm, 2014 –> 6,5 miliarde. Ceea ce europenii ar fi construit cu 2,2 miliarde, la chinezi costa de 3 ori mai mult.
În 2016 apar primele acuzații internaționale de spionaj energetic la adresa companiei chineze CGNP. În primăvară, FBI arestase un consultant care trebuia să recruteze ingineri americani din domeniul nuclear, pensionați sau retrași din activitate, pentru China General Nuclear Power.
Cinci ani mai târziu, în mai 2019, SN Nuclearelectrica SA și China General Nuclear Power Corporation au semnat un acord pentru înființarea unui joint venture, în care chinezii aveau 51%.
Imediat, secretarul american al Energiei de la acel moment, Rick Perry, s-a declarat îngrijorat de faptul că guvernul Dăncilă vrea să construiască două noi reactoare la Centrala nucleară de la Cernavodă cu o companie chineză de stat. Iar în august 2019, Donald Trump și Klaus Iohannis semnau, la Washington, o declarație care-i anunță, practic, pe chinezi, că sunt scoși de la Cernavodă. Rezilierea a fost oficializată în vara lui 2020.
În data de 9 octombrie 2020, a fost semnat la Washington un acord interguvernamental România-SUA, pentru construirea de noi unități nucleare în România și pentru extinderea duratei de viață a Unității 1 de la Cernavodă. Simultan, Exim US, echivalentul american al Eximbank, a semnat un memorandum de înțelegere cu Ministerul Energiei. În cadrul acestuia, s-a stabilit că Exim și România vor explora și identifica proiecte potențiale pentru finanțare, în special în energie și infrastructură, în valoare de până la 7 miliarde de dolari. Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România la acest moment, a spus, că „acest pachet financiar este cel mai mare primit vreodată de România și este indicativ pentru încrederea pe care Statele Unite o au în partenerul și aliatul lor de mult timp”. Într-un discurs din data de 8 decembrie 2020, prezentat pe site-ul ambasadei americane, acesta a afirmat că banii de la Exim US vor fi folosiți pentru reactoare. Decembrie 2020 –> 7 miliarde de dolari, pentru cele două reactoare și alte investiții energetice.
Un an și jumătate mai târziu, în plină criză energetică din cauza invaziei ruse din Ucraina, încă nu știm când și dacă aceste două reactoare vor fi vreodată construite. Deși, ele ne-ar asigura independența energetică.
O “poveste” începută acum 15 ani, încă nu are finalizare. De nici un fel. Într-un domeniu extrem de sensibil și cu o importanță strategică de care suntem toți conștienți.
Știm însî că reactorul 1 va intra în retehnologizare în 2027, când va fi oprit pentru doi ani. Investiția de 1,8 miliarde de euro a fost aprobată la începutul acestui an. Practic ne vor “dispărea” 10% din productia de energie. 2027 e ca mâine!