By Ramzy Baroud
Summitul G7 de la Elmau (Germania) din 26-28 iunie și summitul NATO de la Madrid (Spania) două zile mai târziu, au fost, practic, inutile, când a fost vorba de găsirea de soluții reale la criza globală în curs: război în Ucraina, foamete iminentă, schimbări climatice și mult mai mult. Cu toate acestea, cele două evenimente au fost importante, deoarece oferă un exemplu clar al impotenței Occidentului, pe fondul unei dinamici globale în schimbare rapidă.
Așa cum s-a întâmplat de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, Occidentul a încercat să demonstreze unitate, deși a devenit în mod repetat clar că această unitate nu există.
În timp ce Franța, Germania și Italia plătesc un preț mare pentru criza energetică rezultată în urma războiului, prim-ministrul britanic Boris Johnson pune gaz pe foc în speranța că-și va readuce țara pe scena mondială după umilința Brexit-ului. Între timp, administrația Biden folosește războiul pentru a restabili credibilitatea și conducerea Washingtonului în NATO, mai ales după mandatul dezastruos al lui Donald Trump, care aproape a spulberat alianța istorică.
Inclusiv faptul că mai multe țări africane sunt expuse riscului foametei, ca urmare a întreruperii aprovizionării cu alimente provenind din Marea Neagră și a creșterii ulterioare a prețurilor, nu părea să-i deranjeze pe liderii din unele dintre cele mai bogate țări ale lumii. Ei continuă să insiste să nu intervină pe piața mondială a alimentelor, chiar dacă prețurile vertiginoase au împins deja zeci de milioane de persoane sub pragul sărăciei.
Chiar dacă Occidentul a avut puțină credibilitate la început, obsesia actuală a liderilor occidentali de a menține mii de sancțiuni împotriva Rusiei, de a continua extinderea NATO, de a arunca și mai multe „arme mortale” în Ucraina, și menține hegemonia lor globală, au împins credibilitatea occidentală la un nou nivel minim.
De la începutul războiului din Ucraina, Occidentul a apărat aceeași dilemă „morală” pe care a ridicat-o George W. Bush la începutul așa-zisului său „război împotriva terorii”. „Ori ești cu noi, ori cu teroriștii!”, declara el, în octombrie 2001. Cu toate acestea, conflictul actual dintre Rusia și NATO nu poate fi redus la simple clișee egoiste. De fapt, unii ar putea dori încheierea războiului și totuși, să se opună unilateralismului american și occidental. Fără îndoială, motivul pentru care dictatele SUA au funcționat în trecut este că, spre deosebire de atmosfera geopolitică de astăzi, puțini au îndrăznit să sfideze politicile Washingtonului.
Vremurile s-au schimbat. Rusia, China, India și multe alte țări din Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud folosesc fiecare spațiu disponibil pentru a contracara asfixianta dominație occidentală. Aceste țări au arătat clar că nu se vor angaja în izolarea Rusiei în serviciul agendei expansioniste a NATO. Dimpotrivă, au făcut mulți pași pentru a dezvolta alternative la economia globală dominată a Occidentului, și, în special, la dolarul american, care a jucat mai degrabă rolul de marfă decât a unei monede în sine, în ultimele cinci decenii. Aceasta din urmă a fost cea mai eficientă armă a Washingtonului, însoțind multe crize gestionate de SUA, sancțiuni și, ca în cazul Irakului și Venezuelei, foamete în masă.
China și alții au înțeles că conflictul actual nu este despre Ucraina versus Rusia, ci despre ceva mult mai important. Dacă Washingtonul și Europa ies învingătoare, iar Moscova ar fi împinsă în spatele proverbialei „cortine de fier”, Beijingul nu ar avea de ales decât să facă concesii dureroase renașterii Occidentului. Acest lucru, la rândul său, ar încetini creșterea economică globală a Chinei și ar slăbi argumentele acesteia cu privire la politica “o singură Chină”.
China nu greșește. Aproape imediat după ce NATO a oferit sprijin militar deplin Ucrainei și războiul economic ulterior împotriva Rusiei, Washingtonul și aliații săi au început să amenințe China cu privire la revendicarea Taiwanului. Multe declarații provocatoare, manevre militare și vizite la nivel înalt ale politicienilor americani la Taipei au avut scopul de a sublinia dominația SUA în Pacific.
Două motive principale au determinat Occidentul să investească mai mult în politica actuală de confruntare cu China, deși un anumit grad de diplomație și angajament ar fi fost, probabil, mai benefic. În primul rând, pentru că Occidentul se teme că Beijingul va interpreta greșit acțiunile sa ca slăbiciune și aliniere, și, în al doilea rând, pentru că relația istorică a Occidentului cu China a fost întotdeauna una de intimidare, dacă nu de umilire absolută. De la ocupația portugheză a Macao în secolul al XVI-lea până la războaiele opiumului britanic de la mijlocul secolului al XIX-lea, și până la războiul comercial al lui Trump împotriva Chinei, Occidentul a văzut întotdeauna China ca un subiect, nu ca un asociat.
Tocmai din acest motiv, Beijingul nu s-a alăturat corului condamnărilor occidentale a Rusiei. Deși războiul din Ucraina nu beneficiază în mod direct Chinei, consecințele geopolitice ale războiului ar putea fi esențiale pentru viitorul Chinei ca putere mondială.
Pe măsură ce NATO continuă, insistând în extindere, pentru a-și demonstra durabilitatea și unitatea, ordinea mondială alternativă condusă de Rusia și China merită o atenție serioasă. Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, Beijingul și Moscova lucrează la extinderea clubului BRICS al marilor țări emergente, pentru a contrabalansa G7. Ziarul german are dreptate. Recentul summit BRICS din 23 iunie a fost conceput ca un mesaj către G7, că Occidentul nu mai este la conducere și că Rusia, China și Sudul Global se pregătesc pentru o luptă lungă, împotriva dominației occidentale.
În discursul său de la summitul BRICS, președintele rus Vladimir Putin a propus crearea unei „monede internaționale de rezervă, bazată pe coșul de valute al țărilor noastre”. Faptul că rubla a reușit să supraviețuiască, chiar să prospere, în urma recentelor sancțiuni occidentale, dă motive de speranță că monedele combinate BRICS ar putea în cele din urmă să elimine dolarul american, ca monedă dominantă mondială.
Se pare că președintele chinez Xi Jinping a fost cel care a cerut ca data summitului BRICS să fie mutată de la 4 iulie la 23 iunie, ca să nu apară ca răspuns la summitul G7 din Germania. Acest lucru subliniază faptul că BRICS încep să se vadă drept concurenți direcți ai G7. Faptul că Argentina și Iranul solicită aderarea la BRICS arată, de asemenea, că alianța economică se transformă într-o entitate politică, chiar geopolitică.
Lupta globală care urmează este poate cea mai importantă de la al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce NATO continuă să lupte pentru proeminență, Rusia, China și alții vor investi în diverse infrastructuri economice, politice și chiar militare, în speranța de a crea un contrabalans permanent și durabil la dominația occidentală. Rezultatul acestui conflict va determina, probabil, viitorul umanității.
ARTICOL PRELUAT DE PE: https://karensmithdotblog.wordpress.com/