Astăzi, nici umbra Țării nu-i a noastră!
Copacii morții nu mai pot face umbre!
Viața ni se aruncă pe fereastră,
Iar prevestirile nu sunt deloc nesumbre!
Ogoarele învață limbi străine!
Nici pâinea nu se coace românește!
În mâna „făcătorilor de bine”,
Țara din zi în zi se ofilește!
De s-ar trezi eroii de sub humă,
Și ar vedea ce i se-ntâmplă gliei,
Numele și l-ar șterge cu o gumă
Și ar nega că-s fiii României!
Când au plecat în ropote de pușcă,
N-au luat nimic spre a dosi în groapa
Care i-a țintuit ca într-o cușcă!
Dar ce folos? Totul s-a scurs ca apa!
S-a scurs înspre samsari de modă nouă…
Și am rămas cu „praful de pe tobă”!
Suspină diminețile sub rouă!
Sclavia a trecut de prima probă!
Unii vor da cu pietre colțuroase,
Crezând că sunt bolnav de nostalgie!
Și eu am stat la coadă pentru oase,
Când Țara nu pierea, ca-ntro magie!
Nu mai avem nici moară și nici pâine!
Până și ciorba tremură în linguri!
Dacă eroii s-ar întoarce mâine,
S-ar împușca a doua oară, singuri!
ANONIMUS