marți, mai 21, 2024

Când este necesară apostilarea declarației părintelui/părinţilor prin care îşi exprimă consimţământul privind ieşirea minorului din ţară?

Must Read

Art. 30 alin.(7) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetăţenilor români în străinătate stipulează că declaraţia, prevăzută de art.30 alin.(1), necesară minorului, cetățean român, pentru a călători în străinătate, dată în faţa autorităţilor străine, trebuie să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999.

Lista statelor semnatare ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 este prevăzută în anexa nr.1 din Instrucţiuni nr.82/2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative. Astfel, documentele/actele emise de statele semnatare ale Convenţiei trebuie să aibă aplicată apostila.

Latest News

Părintele Necula, despre cea mai mare problemă cu care se confruntă România în aceste vremuri

Preotul Constantin Necula consideră că România duce lipsă în prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare...

More Articles Like This