Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale

Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat miercuri candidatura ca independent la alegerile prezidențiale printr-un mesaj video postat pe rețelele sociale. El a mai candidat la prezidențiale în 2009, ca președinte PSD, dar a pierdut în turul secund în fața lui Traian Băsescu.

„Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar știm cu toții că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecți.

Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună. România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism. Haideți să renaștem împreună!”, a spus Geoană.

Mircea Geoană a amânat lansarea candidaturii sale la alegerile prezidențiale, deși în ultimele săptămâni s-a aflat într-un turneu național și în afara țării, în care s-a promovat alături de cartea sa: „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.

Tot în ultimele două săptămâni, deși nu intrase oficial în competiția electorală, Mircea Geoană era prezentat, într-un sondaj de opinie realizat de INSCOP, ca favorit pentru a intra în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Ar obține un scor de peste 20 de procente, în preferințele alegătorilor, arăta studiul, depășindu-i cu câteva procente pe Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • ianuarie 2, 2025
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale. Potrivit documentului, Călin Georgescu cere Curții Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze…

  • decembrie 23, 2024
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declarat că i s-a propus să candideze la Preşedinţie, dar a declinat propunerea

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declarat, duminică seară, că i s-a propus să candideze la Preşedinţie, dar a declinat propunerea, motivând că nu poartă „pălării mult mai mari”…