Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, spune că vizele pentru românii care vor să meargă în Statele Unite ar putea fi ridicate începând de anul viitor.
„Informațiile pe care le avem sunt unele pozitive, dar mai avem o lună, ca să spun așa, și este foarte important să menținem ritmul eforturilor noastre, eforturi care beneficiază de sprijinul autorităților americane și în special ale Ambasadei SUA de la București și vreau și pe această cale să mulțumesc doamnei ambasador și colegilor noștri pentru că este un lucru în echipă, este un lucru în echipă, inclusiv cu celelalte instituții ale statului român.
Chiar astăzi am avut un dialog pe această temă cu doamna ambasador pentru a vedea exact unde suntem. Imediat după, deci, practic în octombrie vom avea o primă indicație a ratei de refuz, așa cum am spus, semnalele sunt pozitive, dar cum mai avem…”, a declarat ministrul de Externe, Luminița Odobescu.
Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România”, care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, amintește Agerpres. Premierul Marcel Ciolacu anunțase pe 18 iulie lansarea campaniei.
„Lansăm astăzi campania „Calificăm România” şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, într-o şedinţă de guvern.